Când inima nu alege: Povestea unei bunici între fiu și nepot

— Mamă, nu mai pot. Plec. Nu mă mai întorc!
Cuvintele lui Radu au căzut ca un trăsnet în bucătăria noastră mică, cu miros de ceapă prăjită și lemn vechi. Ținea geaca în mână, ochii lui negri ardeau de furie și oboseală. Am simțit cum mi se strânge inima, dar nu am avut timp să reacționez. Ușa s-a trântit, iar liniștea care a urmat a fost mai grea decât orice ceartă.

Vlad, nepotul meu de opt ani, s-a uitat la mine cu ochii lui mari, verzi, plini de teamă. — Bunico, tata nu se mai întoarce?

Nu am știut ce să-i răspund. M-am așezat pe scaun, cu palmele transpirate pe genunchi. Într-o clipă, viața mea s-a schimbat. Radu, băiatul meu, singurul meu copil, a ales să fugă de responsabilitate, să lase în urmă o soție bolnavă și un copil care avea nevoie de el. Nici nu știam dacă să-l urăsc sau să-l iert.

În satul nostru din Bărăgan, lumea vorbește repede și judecă și mai repede. A doua zi deja șușoteau pe la garduri: „Ați auzit? Radu al Elenei și-a lăsat copilul și nevasta!” M-am simțit dezbrăcată în fața tuturor. Mergeam la magazin cu capul plecat, evitam privirile vecinelor. Doamna Viorica mi-a spus într-o zi: — Elena, nu-i vina ta, dar lumea nu uită ușor.

Nopțile erau cele mai grele. Îl auzeam pe Vlad plângând în somn. Îi visam pe Radu copil, alergând prin curte, râzând cu gura până la urechi. Unde am greșit? Ce n-am făcut bine? Îmi repetam întrebările ca pe o rugăciune fără răspuns.

Soția lui Radu, Irina, s-a îmbolnăvit grav la scurt timp după plecarea lui. Cancer la sân. Am dus-o la spitale, am stat nopți întregi lângă patul ei, i-am ținut mâna când nu mai avea putere să vorbească. Vlad mă întreba mereu: — Bunico, mama o să se facă bine?

Nu puteam să-i spun adevărul. Îi promiteam că totul va fi bine, dar știam că mințeam. Într-o dimineață geroasă de februarie, Irina s-a stins. Am rămas doar eu și Vlad.

Atunci a început adevărata luptă. Protecția copilului a venit să vadă dacă pot avea grijă de el. O doamnă tânără cu ochelari m-a întrebat rece:
— Aveți venituri? Casă? Puteți să-i oferiți un viitor?

Am simțit că mă prăbușesc. Pensia mea abia ajungea pentru medicamente și pâine. Dar nu puteam să-l las pe Vlad la orfelinat. Am promis că voi face orice ca să-l țin lângă mine.

Au urmat luni grele. Vlad era tăcut, retras. Nu voia să meargă la școală. Într-o zi l-am găsit în podul casei, ascuns printre borcane cu dulceață:
— Mi-e dor de mama… Și de tata…

L-am strâns la piept și am plâns împreună. Nu mai eram puternică în fața lui. Eram doar o femeie bătrână care încerca să țină o familie întreagă din bucăți.

Satul nu ne-a ajutat prea mult. Unii ne-au privit cu milă, alții cu dispreț. Preotul a venit să ne aducă o plasă cu alimente înainte de Paște:
— Elena, Dumnezeu îți va da putere. Dar trebuie să ierți.

Cum să-l iert pe Radu? Cum să-l iert când Vlad se trezea noaptea urlând după el? Am încercat să-l caut, am dat telefoane, am întrebat prin orașe mari — nimeni nu știa nimic de el.

Într-o zi, după aproape doi ani de la plecarea lui Radu, am primit o scrisoare fără expeditor. Era scrisul lui:
„Mamă,
Știu că te-am dezamăgit. Nu pot explica ce a fost în capul meu atunci. Am fugit pentru că nu mai puteam respira sub greutatea greșelilor mele. Îmi pare rău pentru Irina… pentru Vlad… pentru tine. Poate într-o zi voi avea curajul să mă întorc.”

Am citit scrisoarea de zeci de ori. Am plâns până n-am mai avut lacrimi. Seara i-am citit-o și lui Vlad.
— Tata o să vină?
— Nu știu, puiule… Dar noi suntem aici unul pentru altul.

Anii au trecut greu. Vlad a crescut lângă mine, cu lipsuri dar și cu dragoste cât am putut eu să-i dau. A terminat liceul din sat cu note bune și a vrut să plece la facultate în București.
— Bunico, dacă tata se întoarce vreodată… ce să-i spun?

L-am privit lung și am simțit cum toate durerile trecutului se adună în sufletul meu.
— Să-i spui că l-ai iertat… dacă poți.

Acum stau singură în casa bătrânească și mă gândesc la alegerile pe care le-am făcut. Oare am făcut bine că am pus totul pe umerii mei? Oare dragostea unei bunici poate vindeca rănile lăsate de părinți care fug?

Poate cineva să judece inima unei mame care trebuie să aleagă între fiu și nepot? Voi ce ați fi făcut în locul meu?