„Am Decis să Avem o Nuntă Simplă, Dar Soacra Mea a Insistat să Își Aducă Fiicele”
Mihai și cu mine eram împreună de cinci ani când am decis să ne căsătorim. Amândoi am fost de acord că o nuntă mare și extravagantă nu era pentru noi. Nu aveam mulți bani și părea mult mai practic să investim în renovarea apartamentului pe care Mihai îl moștenise de la bunica lui. Locul era vechi și avea nevoie de multe reparații, dar era al nostru și eram entuziasmați să-l transformăm în căminul nostru.
Bunica lui Mihai fusese ca o mamă pentru el. Ea l-a crescut după ce mama lui, Elena, a plecat când el era doar un bebeluș. Elena avea propria ei viață și propria ei familie acum, și nu făcea cu adevărat parte din viața lui Mihai. Dar când a auzit despre nunta noastră, brusc a vrut să fie implicată.
Planificasem o ceremonie mică și intimă, cu doar câțiva prieteni apropiați și membri ai familiei. Trebuia să fie simplă și frumoasă, exact așa cum ne doream. Dar apoi Elena a sunat și a spus că vine la nuntă și că își aduce fiicele, Ana și Maria, cu ea.
Am fost luată prin surprindere. Nu planificasem pentru invitați suplimentari și cu siguranță nu aveam buget pentru ei. Dar Mihai a fost ferm că nu puteam spune nu. „Este mama mea,” a spus el. „Trebuie să o lăsăm să vină.”
Așa că ne-am ajustat planurile. Am găsit un loc puțin mai mare și am aranjat câteva scaune în plus. A fost un efort, dar am reușit. Am încercat să rămân pozitivă, dar nu puteam scăpa de sentimentul că acesta era doar începutul complicațiilor.
Când Elena și fiicele ei au sosit, a fost clar că aveau așteptări foarte diferite pentru nuntă. Erau îmbrăcate la patru ace, în rochii scumpe și tocuri înalte, și priveau decorațiunile noastre simple cu dispreț abia ascuns. Elena a început imediat să facă sugestii despre cum am putea „îmbunătăți” lucrurile, iar Ana și Maria i-au urmat exemplul.
M-am simțit ca un outsider la propria mea nuntă. Elena a preluat controlul, dirijând aranjamentele și făcând schimbări fără să ne consulte. Chiar a încercat să schimbe aranjamentele de ședere, punându-se pe ea și pe fiicele ei în primul rând, unde trebuiau să stea părinții mei. Eram furioasă, dar Mihai a insistat să lăsăm lucrurile așa. „Este doar o zi,” a spus el. „Putem trece peste asta.”
Ceremonia în sine a fost o ceață. Eram atât de concentrată să-mi păstrez calmul încât abia îmi amintesc jurămintele. Tot ce puteam să mă gândesc era cum totul a mers prost. După ceremonie, Elena a insistat să țină un discurs. A vorbit despre cât de mândră este de Mihai și cât de fericită este să facă parte din viața lui din nou. Părea că încerca să-și asume meritele pentru tot, și am putut vedea durerea în ochii lui Mihai.
Recepția nu a fost mai bună. Elena și fiicele ei au dominat conversația, vorbind despre viețile și realizările lor. Abia dacă m-au recunoscut pe mine sau familia mea. M-am simțit invizibilă, ca și cum nu aș conta. Când s-a terminat în sfârșit, am fost ușurată să le văd plecând.
Dar daunele erau deja făcute. Nunta care trebuia să fie o celebrare a iubirii noastre s-a transformat într-un spectacol pentru Elena și fiicele ei. Mihai și cu mine am rămas simțindu-ne răniți și dezamăgiți. Ne dorisem o ceremonie simplă și semnificativă, dar în schimb, am avut parte de un spectacol.
În săptămânile care au urmat, tensiunea dintre mine și Mihai a crescut. Ne-am certat despre nuntă, despre Elena, despre tot. Renovarea apartamentului, care fusese odată o sursă de entuziasm, a devenit un punct de dispută. Nu puteam cădea de acord asupra nimic, iar stresul și-a spus cuvântul.
În cele din urmă, am decis să luăm o pauză. Aveam nevoie de timp să ne dăm seama ce ne dorim și dacă putem trece peste durere. A fost o decizie dureroasă, dar părea singura opțiune. Nunta noastră simplă s-a transformat într-un haos complicat, și am rămas să adunăm bucățile.