În Secret, Am Primit Ajutor de la Soacra Mea și Totul S-a Schimbat: Povestea Mea Despre Încredere, Familie și Trădare

— Nu-i spune lui Radu, te rog! Promite-mi, Ilinca, că nu va afla niciodată! vocea soacrei mele, doamna Victoria, tremura în receptor, iar eu mă uitam la plicul gros din fața mea ca la o bombă cu ceas.

Era o seară de noiembrie, friguroasă și umedă, iar în apartamentul nostru din București domnea o liniște apăsătoare. Radu, soțul meu, era la muncă peste program, ca de obicei. Eu stăteam pe canapea cu plicul în mână și cu inima cât un purice. În el erau banii de care aveam disperată nevoie ca să nu pierdem apartamentul. Trei luni întârziasem rata la bancă și nu mai aveam cui să cer ajutor. Părinții mei abia se descurcau cu pensia, iar prietenii noștri erau la fel de strâmtorați ca noi. Singura care putea să ne ajute era Victoria, dar Radu mi-a interzis să-i cer vreodată bani.

— Nu vreau să fim datori părinților mei! mi-a spus el de atâtea ori. — Dacă nu ne descurcăm singuri, mai bine ne mutăm la țară!

Dar eu nu puteam să-l las să afle că suntem la un pas de a pierde totul. Așa că am acceptat ajutorul Victoriei pe ascuns. Am plâns când mi-a pus banii în palmă, în bucătăria ei mică din Drumul Taberei.

— Ilinca, știu că Radu e încăpățânat, dar nu vreau să vă văd pe drumuri. Îți jur că nu-i spun nimic. Doar să nu-l rănești!

Am luat banii și am jurat că va fi doar o dată. Dar viața are un fel ciudat de a-ți arunca adevărul în față când te aștepți mai puțin.

După ce am plătit rata, am început să dorm din nou noaptea. Radu era tot mai obosit și nervos, dar nu bănuia nimic. Însă într-o zi, când făceam curat prin sertarele lui, am găsit o scrisoare de la bancă. O deschisesem fără să mă gândesc și am simțit cum mi se taie respirația: banca îl anunța că plata a fost făcută de pe un cont care nu era al nostru. Radu a venit acasă mai devreme și m-a găsit cu scrisoarea în mână.

— Ce faci acolo? De ce ai umblat prin lucrurile mele?

Am încercat să mint, dar vocea mi s-a frânt.

— Radu… trebuie să-ți spun ceva…

A urmat o ceartă cumplită. Radu s-a simțit trădat. A urlat la mine că l-am mințit, că l-am făcut de rușine în fața mamei lui.

— Cum ai putut? Credeam că suntem o echipă! Dacă nu aveam bani, trebuia să-mi spui! Nu să te duci la mama!

Am plâns ore întregi. Victoria a venit a doua zi să ne împace. S-a rugat de Radu să mă ierte.

— Nu e vina Ilincăi! Eu am insistat! Nu puteam să-i las pe drumuri!

Dar Radu nu voia să audă. S-a mutat la un prieten pentru câteva zile. Eu am rămas singură cu vina și cu frica.

În acele nopți lungi, m-am întrebat dacă am făcut bine sau rău. Poate că ar fi trebuit să-l las pe Radu să-și asume realitatea, să nu-l protejez atât de mult. Dar cum poți sta liniștit când știi că familia ta riscă să piardă totul?

După o săptămână, Radu s-a întors acasă. Era schimbat. Mai tăcut, mai rece.

— O să rămânem împreună pentru copilul nostru, mi-a spus el fără să mă privească în ochi. Dar ceva s-a rupt între noi.

Am încercat să repar lucrurile. Am mers la consiliere de cuplu, am vorbit deschis despre fricile și greșelile noastre. Dar fiecare discuție se termina cu același reproș:

— De ce n-ai avut încredere în mine?

Victoria venea tot mai rar pe la noi. Simțeam că și ea poartă o vină pe care n-o poate rosti.

Au trecut luni de zile până când am reușit să ne apropiem din nou. Dar rana a rămas acolo, ca o cicatrice invizibilă.

Acum, când mă uit la Radu cum se joacă cu fetița noastră în parc, mă întreb dacă am făcut bine sau rău acceptând ajutorul Victoriei pe ascuns. Poate că uneori dragostea ne face să luăm decizii greșite.

Voi ce ați fi făcut în locul meu? E mai important adevărul sau siguranța familiei? Poate fi iertată o minciună spusă din dragoste?