Peste noapte, am devenit mamă a trei copii, apoi a patru. Absolvirea liceului care a schimbat totul

Viața are o modalitate de a arunca mingi curbate când te aștepți mai puțin. Numele meu este Simona, și dacă cineva mi-ar fi spus acum un deceniu că aș fi mamă a patru copii, aș fi râs în necredință. După ce medicii mi-au spus că nu aș putea concepe niciodată, m-am îngropat în muncă, încercând să umplu golul cu realizări profesionale. Dar destinul avea un plan diferit pentru mine.

Totul a început când sora mea, Karina, a trecut tragic din viață, lăsând în urmă trei fii: Gabriel, Costel și Iacob. Peste noapte, am trecut de la a fi o femeie orientată spre carieră la a fi mamă singură a trei copii. Tranziția a fost orice, dar lină. A trebuit să învăț totul de la zero, de la pregătirea prânzurilor la participarea la conferințele cu părinții. În ciuda haosului, am găsit un sentiment de împlinire pe care nu știam că îmi lipsește.

Chiar când credeam că viața s-a așezat într-o nouă normalitate, Nicole a intrat în viețile noastre. Era fiica pe care nu m-am așteptat să o am. Găsită abandonată ca bebeluș, Nicole a fost plasată în grija mea după ce un rudă îndepărtată, care era tutorele ei temporar, nu a mai putut să aibă grijă de ea. Brusc, am devenit mamă a patru copii, navigând prin complexitățile creșterii a trei băieți îndoliați și a unei fetițe.

Anii au trecut repede, și înainte să-mi dau seama, Gabriel, cel mai mare dintre ei, absolva liceul. Ceremonia de absolvire trebuia să fie o celebrare a realizărilor lui, un testament al cât de departe am ajuns ca familie. Cu toate acestea, s-a transformat într-o zi care mă va bântui pentru totdeauna.

Pe măsură ce Gabriel mergea pe scenă pentru a-și primi diploma, un sentiment de mândrie m-a cuprins. Dar această mândrie s-a transformat rapid în oror când, câteva momente mai târziu, un zgomot puternic a răsunat în aer, urmat de țipete. În haosul care a urmat, l-am pierdut din vedere pe Gabriel. Nu a fost decât mai târziu, în mijlocul luminilor intermitente și al șoaptelor tăcute, că am aflat că cel mai rău coșmar al meu devenise realitate. Gabriel a fost prins într-un act fără sens de violență care a izbucnit la ceremonie, și nu a supraviețuit.

Cadoul pe care mi l-a dat cu doar câteva momente înainte, un simplu buchet de flori, a devenit un simbol al ceea ce ar fi putut fi. Bucuria zilei absolvirii lui, promisiunea viitorului său, a fost crud răpită într-o clipă. Am fost lăsată să navighez prin durerea insuportabilă de a pierde un copil, o durere care a umbrit bucuria de a deveni mamă în ciuda tuturor probabilităților.

Călătoria maternității, plină de întorsături neașteptate, mi-a adus o fericire de neimaginat. Dar m-a învățat și realitatea dură că unele momente, indiferent cât de mult ne dorim altfel, nu pot fi pregătite sau înțelese. Ceremonia de absolvire trebuia să fie un început, dar s-a terminat fiind un sfârșit, un amintire dură a cât de fragilă este cu adevărat viața.