„Nu Îmi Voi Abandona Fiul. Ce Fel de Tată Aș Fi?” Declară Cătălin

Cătălin stătea pe canapeaua uzată din micul său apartament, în timp ce fiul său de un an, Andrei, se juca cu un camion de jucărie pe podea. Camera era slab luminată, iar aerul era gros de incertitudine și disperare. Cătălin se chinuia să facă față cheltuielilor de când își pierduse slujba la fabrică. Facturile se adunau, iar notificarea de evacuare de pe masa din bucătărie era un memento constant al situației lor precare.

Maria, mama lui Cătălin, fusese întotdeauna o femeie severă. Credea în dragostea dură și avea puțină răbdare pentru ceea ce considera a fi slăbiciune. Când Cătălin i-a cerut ajutorul, ea a fost mai puțin decât simpatică.

„Ești un bărbat matur, Cătălin,” i-a spus ea, cu o voce rece și neînduplecată. „Trebuie să te descurci singur. Nu pot continua să te scot din necazuri.”

„Dar mamă,” a implorat Cătălin, „nu e vorba doar de mine. E și Andrei. E nepotul tău.”

Maria s-a uitat la Andrei, care era fericit și inconștient de tensiunea din cameră, apoi s-a uitat din nou la Cătălin. „Nu te pot ajuta, Cătălin. Trebuie să te descurci pe propriile picioare.”

Cătălin a plecat de la casa ei în acea zi simțindu-se mai singur ca niciodată. Știa întotdeauna că mama lui era dură, dar nu se așteptase niciodată ca ea să-și întoarcă spatele propriului nepot. În timp ce îl privea pe Andrei jucându-se, a simțit un val de determinare. Nu își va abandona fiul, indiferent cât de greu ar fi.

Zilele s-au transformat în săptămâni, iar situația lui Cătălin a devenit tot mai disperată. A aplicat pentru slujbe peste tot unde s-a gândit, dar economia era dificilă și oportunitățile erau rare. A vândut puținele lucruri de valoare pe care le avea, dar nu era niciodată suficient pentru a acoperi cheltuielile în creștere.

Într-o seară, în timp ce Cătălin îl punea pe Andrei la culcare, cineva a bătut la ușă. A deschis și l-a găsit pe prietenul său Mihai stând acolo, cu o privire îngrijorată pe față.

„Salut, Cătălin,” a spus Mihai, intrând înăuntru. „Am auzit despre situația ta. Mi-aș dori să pot ajuta mai mult, dar și pentru mine lucrurile sunt dificile.”

Cătălin a dat din cap, apreciind sentimentul. „Mulțumesc, Mihai. Știu că toată lumea se luptă acum.”

Mihai i-a întins lui Cătălin un mic plic. „Nu e mult, dar poate ajută puțin.”

Cătălin a deschis plicul și a găsit câteva bancnote mototolite. Nu era suficient pentru a-i rezolva problemele, dar era ceva. „Mulțumesc,” a spus el, cu vocea înecată de emoție.

Pe măsură ce zilele treceau, Cătălin a continuat să lupte pentru viitorul fiului său. A acceptat diverse munci ocazionale, a lucrat ore lungi și a făcut tot ce a putut pentru a menține un acoperiș deasupra capetelor lor. Dar în ciuda eforturilor sale, a venit ziua când proprietarul a bătut la ușă cu o notificare de evacuare.

„Îmi pare rău, Cătălin,” a spus proprietarul, cu adevărat regretabil. „Dar nu te pot lăsa să stai aici mai mult fără plată.”

Cătălin și-a împachetat lucrurile, încercând să rămână puternic pentru Andrei. Nu avea idee unde vor merge, dar știa că nu putea renunța. L-a purtat pe Andrei în brațe în timp ce părăseau apartamentul pentru ultima dată, cu greutatea lumii pe umerii săi.

Au petrecut următoarele câteva nopți într-un adăpost, condițiile fiind departe de ideal. Cătălin a făcut tot posibilul să-l protejeze pe Andrei de realitățile dure ale situației lor, dar devenea din ce în ce mai dificil. Adăpostul era supraaglomerat și zgomotul constant făcea dificil somnul pentru Andrei.

Într-o noapte rece și ploioasă, în timp ce Cătălin și Andrei se înghesuiau într-un colț al adăpostului, Cătălin a luat o decizie. Se va întoarce la mama sa încă o dată, nu pentru el însuși, ci pentru Andrei. Nu putea lăsa mândria să stea în calea bunăstării fiului său.

A doua dimineață, Cătălin și Andrei s-au îndreptat spre casa Mariei. Cătălin a bătut la ușă, cu inima bătându-i puternic în piept. Când Maria a deschis ușa, părea surprinsă să-i vadă.

„Mamă,” a spus Cătălin, cu vocea tremurând. „Am nevoie de ajutorul tău. Andrei are nevoie de ajutorul tău.”

Maria s-a uitat la Andrei, care se agățase de piciorul lui Cătălin, apoi s-a uitat din nou la fiul ei. Pentru un moment, Cătălin a crezut că vede o licărire de compasiune în ochii ei. Dar apoi ea a clătinat din cap.

„Îmi pare rău, Cătălin,” a spus ea, cu vocea rece și neînduplecată. „Nu te pot ajuta.”

Cătălin a simțit un val de disperare copleșindu-l. Sperase, împotriva tuturor șanselor, că mama lui va veni în ajutorul lor. Dar acum știa că era cu adevărat pe cont propriu.

În timp ce se îndepărta de casa mamei sale, cu Andrei în brațe, Cătălin simțea un sentiment de lipsă de speranță pe care nu-l mai simțise niciodată înainte. Nu știa ce îi rezervă viitorul, dar știa că trebuie să continue să lupte pentru fiul său. Trebuia să găsească o cale de a-i oferi lui Andrei viața pe care o merita, chiar dacă asta însemna să înfrunte lumea singur.