„De ce muncești atât de mult în grădină? Hai să ne bucurăm doar de gazon”

Andrei șterse sudoarea de pe frunte în timp ce săpa o altă groapă în curtea din spate. Soarele era sus pe cer, iar căldura era nemiloasă. Aruncă o privire spre mica porțiune de gazon care deja începea să arate verde și luxuriant. Ar fi fost atât de ușor să extindă acel gazon, să pună câteva șezlonguri și să se oprească acolo. Dar nu, Andrei avea planuri mai mari.

„Andrei, de ce muncești atât de mult în grădină?” îl întrebă Elena, ieșind pe verandă cu un pahar de limonadă. I-l întinse, cu ochii plini de îngrijorare. „Am putea planta doar un gazon și să ne relaxăm acolo. De ce să ne complicăm cu o grădină de legume?”

Andrei luă o înghițitură lungă din limonadă, savurând răcoarea. „Elena, nu e vorba doar de relaxare. E vorba de a crea ceva cu propriile mele mâini, ceva care ne va oferi hrană.”

Elena oftă, uitându-se la mulțimea de semințe și plante tinere care așteptau să fie puse în pământ. „Dar e atât de multă muncă. Și dacă nu iese așa cum speri?”

Andrei ridică din umeri. „Atunci măcar am încercat. În plus, îmi place. E terapeutic.”

Elena nu înțelegea, dar nu mai argumenta. Îl cunoștea suficient de bine pe Andrei ca să știe că odată ce își punea mintea la ceva, nu mai era cale de întoarcere.

Zilele s-au transformat în săptămâni, iar grădina de legume a lui Andrei începea să prindă contur. A plantat roșii, castraveți, ardei și chiar câteva rânduri de porumb. În fiecare seară după muncă, petrecea ore întregi îngrijind grădina, plivind, udând și asigurându-se că totul crește așa cum trebuie.

Vecinul lor, Mihai, îl privea adesea de pe propria verandă, clătinând din cap în necredință. „Ești nebun, Andrei,” îi striga. „Atâta muncă pentru câteva legume? Cumpără-le din magazin!”

Dar Andrei doar zâmbea și făcea cu mâna, neclintit de comentariile lui Mihai.

Într-o seară, când Andrei termina treaba pe ziua respectivă, Elena veni să i se alăture. Se uită în jur la grădina care acum înflorea cu frunze verzi și legume înmugurite. „Trebuie să recunosc, arată frumos,” spuse ea.

Andrei zâmbi mândru. „Vezi? Merită.”

Dar pe măsură ce vara avansa, munca începea să-și pună amprenta asupra lui Andrei. Era constant obosit, îl durea spatele și petrecea din ce în ce mai puțin timp cu Elena. Îi lipseau serile lor împreună pe verandă, doar vorbind și bucurându-se de compania celuilalt.

Într-o zi deosebit de caldă, Andrei se prăbuși în grădină. Elena îl găsi întins printre plantele de roșii, inconștient. Sună la 112, cu inima bătându-i cu putere de frică.

La spital, doctorul le spuse că Andrei suferise de epuizare termică și deshidratare. „Trebuie să te odihnești,” îl avertiză doctorul. „Corpul tău nu poate suporta acest tip de efort.”

Andrei dădu din cap slăbit, dar Elena putea vedea dezamăgirea din ochii lui. Pusese atât de mult efort în grădină și acum i se spunea să se oprească.

Înapoi acasă, Elena încercă să-l convingă pe Andrei să ia o pauză. „Putem încă să ne bucurăm de gazon,” spuse ea blând. „Nu avem nevoie de toate aceste legume.”

Dar Andrei era încăpățânat. Insista să continue munca, în ciuda rugăminților Elenei.

Pe măsură ce săptămânile treceau, sănătatea lui Andrei continua să se deterioreze. Slăbea, nivelul lui de energie scădea dramatic și devenea din ce în ce mai iritabil. Elena se simțea neputincioasă, privindu-l pe bărbatul pe care îl iubea deteriorându-se sub ochii ei.

Într-o seară, când Andrei se chinuia să ude grădina, se prăbuși din nou. De data aceasta, nu se mai trezi.

Elena stătea lângă patul lui de spital, ținându-i mâna în timp ce lacrimile îi curgeau pe față. „De ce a trebuit să te forțezi atât de mult?” șopti ea.

Ochii lui Andrei se deschiseră pentru un moment. „Am vrut să-ți ofer ceva special,” murmurase el slăbit.

Elena clătină din cap, cu inima frântă. „Tot ce am vrut vreodată a fost să fii tu lângă mine.”

Andrei muri în acea noapte, lăsând-o pe Elena cu o grădină plină de legume și un gol imens în inimă.