În Ajun, mi-am scos șorțul și am lăsat masa goală. Abia atunci soțul meu a înțeles de ce nu mai puteam

— Dacă nu faci tu sarmalele, ce mâncăm mâine? m-a întrebat soacra mea, împingând spre mine ligheanul cu varză.

Mi-am scos șorțul. Aveam mâinile crăpate de la detergent, iar o tăietură de pe deget ustura de fiecare dată când atingeam saramura.

— Nu știu, mamă Doina. Anul ăsta chiar nu știu.

Radu a ridicat ochii din telefon.

— Mihaela, iar începem? E Ajunul.

— Tocmai. Pentru voi e Ajunul. Pentru mine e a treia tură.

Venisem de la serviciu la patru. Lucram la un magazin alimentar și, în ultimele zile, stătusem câte zece ore în picioare. Cumpărăturile le făcusem în două seri, cărând sacoșele de la stație până la bloc. Liftul era iar stricat.

Acasă spălasem baia, schimbasem așternuturile, pusesem carnea la dezghețat. Pe masă aveam bonurile, lângă factura la gaze. Trecusem de buget cu aproape trei sute de lei.

Radu fusese liber în ziua aceea.

— Ți-am zis să-mi spui dacă ai nevoie, a mormăit el.

M-am uitat la chiuveta plină. La coșul de rufe. La firimiturile din jurul farfuriei lui.

— Trebuie să-ți spun că locuiești aici?

Doina a tras aer printre dinți.

— Pe vremea mea, femeile făceau și serviciu, și casă. Nu se mai plângeau atâta.

Ani întregi înghițisem vorbele astea. Că salata era prea acră. Că perdelele trebuiau spălate înainte de sărbători. Că băiatul ei muncea mult și trebuia lăsat în pace.

Și eu munceam. Numai că oboseala mea părea mereu ceva ce putea aștepta.

— Știu că ți-a fost greu, i-am spus. Dar de ce trebuie să-mi fie și mie la fel?

Nu mi-a răspuns. A început să îndrepte fața de masă, deși era deja dreaptă.

Din sufragerie a apărut Ilinca, fata noastră de doisprezece ani.

— Mamă, unde sunt farfuriile alea bune? A zis tata să pun masa.

— În dulapul de sus, i-am răspuns automat.

Apoi m-am oprit.

— Radu, de ce mă întreabă tot pe mine?

— Nu știam că te deranjează și o întrebare.

Atunci am început să plâng. Fără zgomot, ceea ce parcă m-a înfuriat și mai tare. Nu voiam să plâng. Voiam să mă audă.

— Nu întrebarea mă deranjează. Mă deranjează că eu trebuie să țin minte tot. Ce cumpărăm, cine vine, ce nu mănâncă mama ta, dacă avem pâine. Tu mă întrebi unde sunt farfuriile în casa în care stai de paisprezece ani.

Radu s-a ridicat, iritat.

— Bine, nu mai facem nimic! Comandăm ceva și gata.

— Cu ce bani? Cu ăia puși deoparte pentru dentistul Ilincăi?

A rămas cu gura întredeschisă. Știa de bani. Discutaserăm cu două seri înainte.

Mi-am luat cana cu ceai rece și m-am așezat în dormitor. Înainte să închid ușa, am spus:

— Nu organizez singură masa asta. Dacă vreți Crăciun împreună, faceți-l împreună.

Au trecut vreo douăzeci de minute. Din bucătărie se auzeau sertare și vocea Doinei, joasă, nemulțumită.

— Las-o puțin, îi spunea lui Radu. Îi trece și vine.

Am strâns cana între palme. Asta mă durea cel mai tare: siguranța lor că mă întorc.

Apoi l-am auzit pe el:

— Nu, mamă. N-ar trebui să-i treacă. Eu am stat degeaba toată ziua.

Când a intrat în dormitor, nu avea telefonul în mână.

— Am crezut că îți place să pregătești sărbătorile, a spus.

— Îmi plăcea. Până am ajuns să nu mai apuc să stau la masă.

S-a așezat pe marginea patului.

— Te-am lăsat singură. Și după aia m-am supărat că nu erai veselă.

Nu l-am îmbrățișat imediat. Eram încă supărată, eram obosită rău.

— Nu vreau să mă ajuți o seară și apoi să uităm.

— Știu. Dar în seara asta încep.

S-a întors în bucătărie. I-a cerut mamei lui să ruleze sarmalele, iar Ilincăi să pună masa cu el. El a spălat vasele și a curățat cartofii.

Când Doina a protestat că era musafir, Radu a răspuns:

— Atunci fac eu și partea asta. Dar Mihaela se odihnește. Iar meniul îl scurtăm.

N-am avut cozonac făcut în casă. Salata a avut bucăți prea mari de morcov. Am mâncat mai târziu și n-a pățit nimeni nimic.

Schimbarea n-a fost perfectă. După sărbători, Radu a uitat rufele în mașină. Dar le-a spălat din nou și le-a întins, fără să mă cheme.

Încă mă întreb de ce a trebuit să ajung la plâns ca să fiu auzită. Oare câte femei stau chiar acum în bucătărie, așteptând ca cineva să observe că și ele sunt la sărbătoare?