„A Promis Să Închirieze un Apartament Nou, Dar Apoi S-a Mutat la Mine”

Andrei și cu mine eram împreună de aproximativ un an când am început să discutăm despre mutatul împreună. El locuia într-o garsonieră înghesuită în centrul Bucureștiului, iar eu împărțeam un apartament cu două camere cu cea mai bună prietenă a mea, Ana. Amândoi știam că, dacă voiam să ducem relația la următorul nivel, aveam nevoie de mai mult spațiu.

Într-o seară, la cină la restaurantul nostru italian preferat, Andrei a adus în discuție ideea de a închiria un apartament nou. „Știu că locul meu este prea mic pentru amândoi,” a spus el, învârtind spaghetele în jurul furculiței. „Ce-ar fi să găsesc un apartament cu două camere? Eu voi acoperi chiria și ne putem muta împreună.”

Eram încântată. Ideea de a avea propriul nostru spațiu, doar noi doi, suna perfect. Am petrecut următoarele câteva săptămâni căutând anunțuri online și vizitând apartamente potențiale. Am găsit un apartament frumos cu două camere în zona Dorobanți, cu ferestre mari și un living primitor. Era perfect.

Andrei m-a asigurat că se va ocupa de tot. „Nu-ți face griji pentru nimic,” a spus el. „Eu mă ocup de contract și de chirie. Tu doar trebuie să-ți împachetezi lucrurile.”

O lună mai târziu, aveam cutii stivuite în livingul meu, gata pentru marea mutare. Dar apoi, lucrurile au început să se schimbe. Andrei a devenit distant și evaziv ori de câte ori întrebam despre noul apartament. A încetat să-l mai menționeze cu totul și am început să mă îngrijorez.

Într-o seară de vineri, Andrei a apărut la ușa mea cu o valiză. „Hei,” a spus el, arătând jenat. „Putem vorbi?”

L-am lăsat să intre și ne-am așezat pe canapea. „Ce se întâmplă?” am întrebat, cu inima bătându-mi tare.

Andrei a oftat și și-a trecut mâna prin păr. „Mi-am pierdut locul de muncă,” a mărturisit el. „Nu-mi mai permit să închiriez noul apartament.”

Eram uluită. „De ce nu mi-ai spus?” am întrebat.

„Nu am vrut să te îngrijorez,” a spus el. „Am crezut că voi găsi repede alt loc de muncă, dar a fost mai greu decât mă așteptam.”

Am simțit un amestec de emoții—furie, dezamăgire și îngrijorare. „Și acum ce facem?” am întrebat.

Andrei m-a privit cu ochi rugători. „Pot să stau aici o vreme? Doar până îmi revin pe picioare?”

Am ezitat, dar în cele din urmă am fost de acord. Până la urmă, era iubitul meu și voiam să-l sprijin. Dar pe măsură ce săptămânile s-au transformat în luni, a devenit clar că Andrei nu avea nicio intenție de a-și găsi alt loc de muncă sau de a se muta.

Își petrecea zilele lenevind pe canapea, jucând jocuri video și lăsând mizerie peste tot. Apartamentul meu odinioară liniștit a devenit un câmp de bătălie al certurilor și resentimentelor. Ana, care fusese înțelegătoare la început, devenea din ce în ce mai frustrată de situație.

Într-o noapte, după încă o ceartă cu Andrei despre lipsa lui de efort în găsirea unui loc de muncă, Ana m-a tras deoparte. „Nora, asta nu merge,” a spus ea blând. „Trebuie să faci ceva în privința lui Andrei.”

Știam că avea dreptate. Relația care odinioară îmi aducea atâta bucurie era acum o sursă constantă de stres și nefericire. Am realizat că Andrei profitase de bunătatea mea și nu avea nicio intenție de a se schimba.

A doua zi dimineață, m-am așezat cu Andrei și i-am spus că trebuie să plece. A fost una dintre cele mai grele conversații pe care le-am avut vreodată, dar era necesară. A încercat să argumenteze, dar am rămas fermă.

Andrei s-a mutat în acel weekend, luându-și valiza și lăsând în urmă o serie de promisiuni încălcate și vise spulberate. Mi-a luat timp să mă vindec după această experiență, dar în cele din urmă am găsit din nou liniștea în propriul meu spațiu.