„Mama Noastră Se Întrece Mereu cu Sora Ei, Indiferent Cine Suferă”

Crescând într-un oraș mic din România, fratele meu Andrei și cu mine am știut întotdeauna că mama noastră, Lidia, avea o relație complicată cu sora ei, Camelia. De când îmi amintesc, interacțiunile lor erau mai puțin despre legături familiale și mai mult despre cine e mai bună, mai deșteaptă și mai de succes.

Îmi amintesc un Crăciun când aveam vreo opt ani. Mama a petrecut săptămâni întregi pregătindu-se pentru reuniunea de familie. A decorat casa ca pe un showroom, a gătit un festin elaborat și chiar ne-a cumpărat haine noi. Când mătușa Camelia a sosit, a adus o plăcintă de casă și un cățeluș nou pentru copiii ei, Radu și Ana. Fața mamei s-a schimbat imediat când a văzut cățelușul și am știut atunci că sărbătoarea era ruinată.

Mama a petrecut restul serii făcând comentarii răutăcioase despre cum un cățeluș era un cadou prost și cum ar fi o povară. Mătușa Camelia, la rândul ei, a subliniat fiecare mic defect în decorațiunile și mâncarea mamei. Până la sfârșitul serii, toată lumea era tensionată, iar Andrei și cu mine voiam doar să mergem la culcare și să uităm totul.

Pe măsură ce am crescut, rivalitatea s-a intensificat. Când Andrei a fost acceptat la o universitate prestigioasă, mama abia aștepta să-i spună mătușii Camelia. Dar în loc să fie fericită pentru nepotul ei, mătușa Camelia a început imediat să vorbească despre cum Radu fusese acceptat la o școală și mai bună. Era fără sfârșit. Fiecare realizare, fiecare etapă era doar o altă oportunitate pentru ele să se întreacă.

Partea cea mai rea era că rivalitatea lor venea adesea în detrimentul altora. Când eram în liceu, eram foarte pasionată de artă. Petreceam ore întregi pictând și desenând și chiar am câștigat câteva competiții locale. Dar când mătușa Camelia a aflat, a înscris-o imediat pe Ana la cursuri de artă și s-a asigurat să spună tuturor cât de talentată era. Mama, ca să nu fie mai prejos, a început să mă împingă să particip la tot mai multe competiții, chiar și atunci când nu voiam. A ajuns până acolo încât am început să urăsc arta pentru că nu mai era despre pasiunea mea; era despre câștig.

Ultima picătură a venit anul trecut. Andrei tocmai se căsătorise și mama era hotărâtă să organizeze cea mai bună recepție de nuntă pe care cineva o văzuse vreodată. A petrecut luni întregi planificând fiecare detaliu, de la flori la mâncare și muzică. Mătușa Camelia, desigur, trebuia să o întreacă. A organizat o petrecere de logodnă extravagantă pentru Radu care a făcut ca recepția lui Andrei să pară modestă în comparație.

Mama era furioasă. A petrecut întreaga recepție criticând totul despre petrecerea mătușii Camelia, de la decorațiuni la lista de invitați. Ar fi trebuit să fie o zi fericită pentru Andrei și soția lui nouă, dar în schimb a fost umbrită de amărăciunea mamei și autosuficiența mătușii Camelia.

În acea noapte, în sfârșit am confruntat-o pe mama. I-am spus cum nevoia ei constantă de a se întrece cu mătușa Camelia ne distrugea familia. I-am spus cum mă făcea să mă simt ca o piesă într-un joc al lor și cum ne rănea pe mine și pe Andrei. Dar nu m-a ascultat. M-a respins și mi-a spus că nu înțeleg.

Și poate că nu înțeleg. Poate există o problemă profund înrădăcinată între ele pe care nu o voi înțelege niciodată pe deplin. Dar ceea ce știu este că rivalitatea lor a cauzat multă durere și resentimente. A creat o prăpastie între familiile noastre și a transformat ocaziile care ar trebui să fie fericite în câmpuri de luptă.

Aș vrea să pot spune că lucrurile s-au îmbunătățit, dar nu s-au îmbunătățit. Mama și mătușa Camelia sunt încă blocate în competiția lor nesfârșită, iar noi ceilalți suntem încă prinși la mijloc. Nu știu dacă vor putea vreodată să-și lase diferențele deoparte, dar știu că până nu o vor face, familia noastră nu va fi niciodată cu adevărat în pace.