„Soacra Mea Credea că Nu Avem Nimic, Așa că S-a Prefăcut că Este Săracă”

Eu și Andrei eram căsătoriți de trei ani când am decis să o vizităm pe mama lui, Elena, pentru a-i sărbători cea de-a 60-a aniversare. Elena locuia într-un mic oraș din nord, un loc care părea să fie înghețat în timp. Relația noastră cu ea fusese întotdeauna tensionată, dar Andrei insista că familia este importantă și că ar trebui să facem un efort.

În timp ce ne urcam în tren, Andrei a sunat-o pe Elena pentru a-i spune că suntem pe drum. „Bună, mamă. Suntem în tren acum. Vom ajunge în aproximativ patru ore,” a spus el, încercând să pară vesel.

„Oh, e minunat, dragule. Abia aștept să vă văd pe amândoi,” a răspuns Elena, cu o voce dulce care întotdeauna mi se părea puțin forțată.

Călătoria a fost lungă și obositoare, dar eu și Andrei am încercat să facem tot posibilul să ne simțim bine. Am vorbit despre planurile noastre de viitor, visele noastre și cum speram ca această vizită să ajute la repararea relației noastre cu Elena.

Când am ajuns în sfârșit, Elena ne aștepta la gară. Arăta fragilă și obosită, hainele ei erau ponosite și fața îi era brăzdată de griji. „Oh, dragii mei copii, sunt atât de bucuroasă că sunteți aici,” a spus ea, îmbrățișându-l strâns pe Andrei și dându-mi un salut politicos dar distant.

Am condus până la casa ei, o mică cabană dărăpănată la marginea orașului. Vopseaua era scorojită și grădina era plină de buruieni. În interior, casa era aglomerată și mucegăită, plină de mobilă veche și bibelouri care păreau să aparțină unei alte epoci.

Elena ne-a condus în sufragerie, unde un tort modest de aniversare stătea pe o masă șubredă. „Știu că nu e mult, dar am vrut să fac ceva special pentru ziua mea,” a spus ea, cu ochii strălucind de lacrimi neplânse.

Eu și Andrei ne-am privit unul pe altul, simțind amândoi un sentiment de vinovăție. Am adus un cadou, un colier frumos pentru care economisisem bani, dar dintr-o dată părea insuficient în fața aparentelor greutăți ale Elenei.

Pe măsură ce seara avansa, Elena ne-a povestit despre luptele ei, cum a trebuit să economisească și să facă sacrificii doar pentru a se descurca. A vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru Andrei, cum a renunțat la multe lucruri pentru ca el să aibă o viață mai bună.

Andrei era vizibil emoționat, cu ochii plini de lacrimi. „Mamă, nu aveam idee că lucrurile sunt atât de grele pentru tine. De ce nu ne-ai spus?” a întrebat el, cu vocea înecată de emoție.

Elena a oftat, cu umerii căzuți. „Nu am vrut să vă împovărez, dragule. Aveți propriile voastre vieți de care să vă îngrijiți.”

Am petrecut următoarele câteva zile încercând să o ajutăm pe Elena cât de mult am putut. Am curățat casa, am reparat ce am putut și chiar i-am cumpărat niște alimente. Dar indiferent ce făceam, părea că nu era niciodată suficient.

Într-o seară, în timp ce Andrei era plecat să facă niște comisioane, am decis să fac o plimbare prin cartier. În timp ce mă plimbam pe stradă, am observat un grup de femei adunate în fața unei case, discutând animat. Curioasă, m-am apropiat de ele și am început o conversație.

Nu a durat mult până când adevărul a ieșit la iveală. „Oh, Elena? Întotdeauna a fost puțin dramatică,” a spus una dintre femei, dând ochii peste cap. „Are destui bani. Îi place doar să joace rolul victimei.”

O altă femeie a intervenit: „Da, are un mic cuib de economii pus deoparte. Doar că nu vrea să-l cheltuiască.”

Eram uluită. Oare putea fi adevărat? Oare Elena ne-a înșelat tot timpul? Nu voiam să cred asta, dar piesele puzzle-ului începeau să se potrivească. Hainele ponosite, casa dărăpănată – totul era un act.

Când i-am spus lui Andrei ce am aflat, el era devastat. „Nu pot să cred că ne-ar face asta,” a spus el, cu vocea tremurând de furie și durere.

Am decis să o confruntăm pe Elena împreună. „Mamă, știm adevărul,” a spus Andrei cu voce fermă. „De ce ne-ai mințit?”

Fața Elenei s-a crispat și pentru un moment am crezut că va mărturisi. Dar în schimb, s-a încăpățânat și mai tare. „Nu știu despre ce vorbești,” a spus ea cu voce rece și sfidătoare.

Restul vizitei a fost tensionat și incomod. Am plecat mai devreme decât planificasem, cu inimile grele de dezamăgire și trădare. Prăpastia dintre noi și Elena devenise și mai mare și știam că nu va fi niciodată reparată.