„Mă Îndoiesc Că Știi Să Gătești o Masă Decentă. Fiul Meu Are Nevoie de Nutriție Corectă,” Mi-a Spus Mama Lui

Andrei și cu mine ne întâlneam de aproape un an înainte ca el să fie de acord să mă prezinte mamei sale, Elena. Întotdeauna o descrisese ca pe o femeie cu opinii puternice, în special când venea vorba de bunăstarea fiului ei. „E cam greu de mulțumit,” spunea Andrei cu un zâmbet precaut. Credeam că sunt pregătită. M-am înșelat.

A sosit ziua și am decis să gătesc cina la Andrei acasă, sperând să fac o impresie bună. Am planificat un meniu care era atât nutritiv cât și delicios, dorind să-mi arăt abilitățile culinare. Felul principal era un pui la cuptor cu o salată de quinoa și sparanghel aburit. Simplu, dar elegant.

Elena a sosit prompt la ora șapte. Era o femeie înaltă, impunătoare, cu ochi ageri care păreau să observe totul dintr-o singură privire. Salutul ei a fost cordial, dar exista o rigiditate în comportamentul ei care m-a făcut nervoasă.

Cina a început destul de bine, cu Elena făcând conversație politicos. Totuși, pe măsură ce am început să mâncăm, adevărata ei natură a început să iasă la iveală. „Puiul acesta e cam uscat, nu crezi?” a comentat ea casual, sorbind din vin. Am observat cum Andrei s-a încordat lângă mine.

Încercând să mențin atmosfera ușoară, am răspuns: „Am vrut să mă asigur că este bine gătit. Siguranța alimentară înainte de toate, nu?” Am râs nervos, dar Elena nu a împărtășit amuzamentul.

Pe măsură ce am trecut la salată, Elena a continuat: „Quinoa este o alegere interesantă. Nu foarte sățioasă pentru un bărbat, totuși. Andrei are nevoie de mese mai consistente. Muncește mult, știi.” Tonul ei era politicos, dar critica subliniată era clară. Andrei a încercat să schimbe subiectul, dar paguba era deja făcută.

Masa a continuat cu un disconfort crescând. Cu fiecare fel de mâncare, Elena găsea ceva de criticat. Prea fad, prea uscat, nepotrivit pentru fiul ei. Simțeam cum fața mi se înroșește cu fiecare comentariu. Andrei era scuzabil, ochii lui implorând înțelegere.

Desertul era o simplă plăcintă cu mere, despre care speram că va fi o alegere sigură. Din păcate, nu a fost așa. „Crusta e cumpărată din magazin, Nora?” a întrebat Elena, ridicând o sprânceană dezaprobatoare. „Aș fi crezut că o faci de la zero. Fiul meu merită mai mult.”

Seara s-a încheiat cu un rămas bun stânjenitor. Elena a plecat cu un zâmbet strâns pe buze, făcându-și opiniile abundent clare. Andrei a fost tăcut după ce ea a plecat, aerul fiind gros de cuvinte nespuse.

„Îmi pare rău, Nora,” a spus el în cele din urmă. „Ar fi trebuit să te pregătesc mai bine. Poate fi… copleșitoare.”

Am dat din cap, simțind un amestec de frustrare și înfrângere. „Nu e vina ta, Andrei. Am vrut doar să fac o impresie bună.”

El a oftat, luându-mă de mână. „Ai fost grozavă. Doar că… mama are propriile ei idei despre lucruri. A fost întotdeauna așa.”

Drumul spre casă a fost tăcut. Nu puteam să nu simt că indiferent ce aș fi făcut, nu ar fi fost niciodată suficient pentru Elena. Gândul de a o întâlni din nou mă umplea de groază.

Andrei și cu mine am continuat să ne vedem, dar umbra acelei cine plana mare asupra relației noastre. În ciuda sentimentelor noastre unul pentru celălalt, tensiunea a devenit prea mare. În cele din urmă, am decis să ne despărțim, o decizie care a fost la fel de dureroasă pe cât era necesară.

În timp ce îmi împachetam ultimele lucruri din apartamentul lui Andrei, nu puteam să nu mă gândesc la acea cină. Elena nu doar că mi-a criticat gătitul; mi-a judecat potrivirea ca partener pentru fiul ei. În ochii ei, am eșuat. Și în final, poate că a obținut ceea ce și-a dorit.