„Muncă de Weekend: Fără Odihnă la Socri”

Timotei a apreciat întotdeauna conceptul de familie — acea idee caldă și plăcută că, indiferent unde te duci, există un grup de oameni care te acceptă și te iubesc necondiționat. Cu toate acestea, realitatea sa părea să se abată de la acest ideal, mai ales când era vorba de socrii săi, Vasile și Alexandra.

Era o altă seară de vineri, iar Timotei tocmai încheia o săptămână obositoare la jobul său din domeniul tehnologiei din centrul Bucureștiului. Orașul era plin de oameni gata să se bucure de weekend, dar inima lui Timotei se afunda când își amintea de invitația permanentă a socrilor să-i viziteze în casa lor din suburbii.

„Vino pe la noi, Timo! Ne-ar plăcea să te vedem pe tine și pe Arina în acest weekend,” ciripise Alexandra la telefon mai devreme în acea săptămână. Vocea ei era întotdeauna plină de o veselie care părea puțin prea forțată. Timotei știa că „să-l vadă” însemna să-l pună la muncă sub pretextul „ajutorului”.

Arina, soția lui Timotei și iubita fiică a lui Vasile și Alexandra, părea să nu observe impunerea părinților ei asupra lui Timotei. „Sunt doar câteva lucruri mici, Timo. Tata are nevoie de ajutor în grădină, iar mama vrea să reorganizeze podul. Nu va dura mult,” spunea ea, vocea ei fiind un balsam liniștitor care aproape îl făcea să aștepte cu nerăbdare sarcinile.

Pe măsură ce conduceau spre casa părinților ei în acea dimineață de sâmbătă, cerul era senin, iar Arina povestea cu entuziasm despre săptămâna ei. Timotei dădea din cap și zâmbea, dar mintea lui era la lista de treburi care probabil îl așteptau.

La sosire, Vasile l-a bătut pe spate pe Timotei cu o vigoare care nu trăda vârsta sa. „Bine ai venit, fiule! Am un mic proiect în curte. M-am gândit că poate mă ajuți.”

„Micul proiect” s-a dovedit a fi o renovare completă a grădinii. Orele treceau pe nesimțite în timp ce Timotei se trezea săpând plante vechi, punând pământ nou și instalând o mică fântână pe care Alexandra o cumpărase recent, dar nu avea idee cum să o monteze.

Prânzul a oferit o scurtă pauză, dar imediat ce au terminat sandvișurile, Alexandra a spus: „Timotei, te-ar deranja să mă ajuți cu podul după prânz? Sunt niște cutii pe care nu le pot ridica singură.”

Podul era sufocant, iar particulele de praf dansau leneșe în razele de lumină care pătrundeau prin ferestrele mici. Cutie după cutie, Timotei ridica și muta, spatele îi durea și transpirația îi păta cămașa.

Până după-amiază târziu, Timotei era epuizat. Aștepta cu nerăbdare să se așeze cu o bere rece și poate să se uite la un meci la TV. Dar când cobora scările podului, sperând la o pauză, Vasile a strigat: „Tocmai la timp, Timo! Am nevoie de ajutor pentru repararea gardului.”

Cina a fost o afacere liniștită pentru Timotei, corpul îi era dureros și spiritul îi era umbrit. Arina și părinții ei râdeau și își aminteau vremurile vechi, în timp ce Timotei își împungea mâncarea, simțindu-se mai mult ca un ajutor angajat decât ca un membru al familiei.

Pe drumul spre casă în acea noapte, Arina, simțindu-i tăcerea, i-a strâns mâna. „Mulțumesc pentru tot ajutorul de azi, dragule. Știi că le place să ne aibă pe aici.”

Timotei a forțat un zâmbet, dar în interior simțea o resentiment crescând. O iubea pe Arina, dar munca de weekend la părinții ei devenea o povară pe care o detesta. Drumul înapoi a fost liniștit, luminile orașului trecând în viteză în timp ce Timotei se gândea câte weekenduri va mai sacrifica pe altarul obligațiilor familiale.

Weekendul următor, când inevitabilul apel de la Alexandra a venit, Timotei i-a dat telefonul Arinei și a ieșit pe balcon. Avea nevoie de o pauză, chiar dacă asta însemna să confrunte adevărurile incomode despre familie, dragoste și limite personale.