„Am Nevoie de Curățenie și Ordine. Dacă Nu Poți Oferi Asta, Fă-ți Bagajele,” a Spus Soțul

Soarele dimineții abia se filtra prin perdelele subțiri ale micuțului apartament în timp ce Evelina stătea nemișcată, căldura patului ținând-o captivă împotriva frigului de la începutul zilei. Radu plecase la muncă, cuvintele lui de despărțire încă răsunându-i în minte, un amestec de frustrare și finalitate. „Am nevoie de curățenie și ordine. Dacă nu poți oferi asta, fă-ți bagajele,” spusese el, nu neapărat cu răutate, dar suficient de ferm încât să zdruncine sentimentul deja fragil de siguranță al Evelinei.

De luni de zile, Evelina se lupta cu sănătatea ei mentală, găsind chiar și sarcinile simple copleșitoare. Radu, mereu perfecționist, avea puțină răbdare pentru dezordine, iar starea locuinței lor devenise un câmp de bătălie constant. Astăzi, își promisese ea însăși, va fi diferit. Va curăța și va organiza totul, va face totul perfect. Poate atunci, gândea ea, Radu o va privi din nou așa cum o făcea odată, cu ochii blânzi și plini de dragoste, nu cu privirea dură și dezamăgită care devenise prea comună.

Cu un oftat, Evelina se desprinse din pat și păși în living. Cuvintele lui Radu din noaptea precedentă o bântuiau: „Nu este vorba doar despre a fi ordonat, Evelina. Este vorba despre respect, despre a avea grijă de spațiul nostru comun.” Se uită în jur la revistele împrăștiate, corespondența nedeschisă și vasele de la cina de aseară încă pe masa de cafea. Totul părea atât de insurmontabil.

Determinată, începu cu vasele, mâinile tremurând ușor în timp ce freca. Încerca să se concentreze pe sarcină, dar mintea îi zbura la zilele lor de început, când râsetele umpleau aceste camere, nu tăcerea și suspinele. După vase, se ocupă de corespondență, sortând facturile de junk mail, arhivând ce necesita atenție și aruncând restul. Revistele le așeză ordonat pe masa de cafea, aliniindu-le precis.

Orele treceau și pe măsură ce trecea prin fiecare cameră, curățând și organizând, un sentiment de realizare începea să crească în ea. Poate, doar poate, asta va rezolva lucrurile. Poate această seară va fi diferită.

Pe măsură ce ceasul se apropia de șase, Evelina făcu un pas înapoi pentru a-și evalua munca. Apartamentul era impecabil, totul la locul său, exact cum îi plăcea lui Radu. Își imagina surpriza lui, zâmbetul lui, poate chiar un mulțumesc care ar duce la o seară liniștită împreună, poate o reaprindere a vechii lor conexiuni.

Cheia se răsuci în broască, smulgând-o pe Evelina din reverie. Radu intră, ochii lui scanând spațiul. Ea îi urmărea privirea, ținându-și respirația pentru aprobarea lui. El își scoase haina, o agățase ordonat și în cele din urmă se întoarse spre ea. Fața lui era inițial inexpresivă, apoi un ușor semn din cap.

„Arată bine,” spuse el cu o voce neutră. Inima Evelinei se scufundă puțin la lipsa de căldură. „Mă bucur că ai decis să iei asta în serios.”

„Mulțumesc,” răspunse ea, o licărire de speranță aprinzându-se. „M-am gândit că poate am putea ieși la cină, să sărbătorim puțin?”

Radu făcu o pauză, expresia lui întărindu-se. „Cred că e mai bine să păstrăm lucrurile simple în seara asta. Nu sunt sigur că o zi de curățenie schimbă ceva, Evelina.”

Cuvintele îl loviră ca o lovitură fizică. Sperase la mult mai mult, un semn că lucrurile ar putea reveni la cum erau odată. Dar pe măsură ce Radu trecu pe lângă ea, abia atingând-o, abia aruncându-i o privire, realiză că poate distanța dintre ei crescuse prea mult pentru a fi acoperită cu o zi de curățenie.

În acea noapte, în timp ce stătea în pat, apartamentul fiind impecabil în jurul ei, Evelina înțelese că ordinea și curățenia nu erau soluția magică la care sperase. Tăcerea era mai puternică ca niciodată și știa că nicio cantitate de ordine nu putea șterge distanța crescândă dintre ei.