„Sunt Furioasă pe Soacra Mea: A Lăsat Casa Fratelui Soțului Meu, iar Soțul Meu Nu a Primit Nimic”: Pur și Simplu Se Simte Atât de Nedrept
Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în această situație, simțindu-mă atât de trădată de propria familie prin alianță. Dar iată-mă aici, clocotind de furie și frustrare. Ieri trebuia să fie o zi de claritate și corectitudine, dar s-a transformat într-un coșmar din care nu mă pot trezi.
Soacra mea, Maria, a decis că este momentul să adune familia și să anunțe testamentul ei. Ne-a invitat pe toți la ea acasă: copiii ei, soții acestora și toți nepoții. Ne-am așezat cu toții în sufragerie, așteptând cu nerăbdare să auzim ce avea de spus. Întotdeauna am crezut că Maria este o femeie corectă, cineva care își va trata copiii în mod egal. Dar m-am înșelat.
Maria a început prin a mulțumi tuturor pentru prezență și apoi a început să citească testamentul ei. Avea o casă cu trei dormitoare într-un cartier frumos, niște economii și câteva bijuterii valoroase. Pe măsură ce parcurgea lista cu cine va primi ce, inima mea a început să bată mai tare. A lăsat casa fratelui soțului meu, Andrei. Economiile urmau să fie împărțite între Andrei și sora lor, Ioana. Bijuteriile urmau să meargă la nepoți.
Și soțul meu? Nu a primit nimic. Absolut nimic.
Nu-mi venea să cred. Soțul meu, Mihai, a fost mereu acolo pentru mama lui. A ajutat-o cu tot – de la repararea lucrurilor prin casă până la a o duce la programările medicale. Nu a cerut niciodată nimic în schimb. Și așa îl răsplătește?
Am simțit cum un val de furie se ridică în mine. Cum a putut să-i facă asta? Nouă? Avem doi copii și ne-ar prinde bine spațiul suplimentar pe care l-ar oferi casa. Andrei este singur și are un loc de muncă bun; nu are nevoie de casă la fel de mult ca noi.
După ce Maria a terminat de citit testamentul, s-a lăsat o tăcere stânjenitoare în cameră. Puteam vedea durerea din ochii lui Mihai, dar nu a spus nimic. Doar stătea acolo, privind în podea. Voiam să țip, să cer o explicație, dar știam că nu ar schimba nimic.
Pe drumul spre casă, nu mi-am mai putut reține frustrarea. „Cum a putut să-ți facă asta?” l-am întrebat pe Mihai. „Este atât de nedrept!”
Mihai a oftat și a clătinat din cap. „Nu știu,” a spus încet. „Poate crede că Andrei are mai mult nevoie decât noi.”
„Dar nu este adevărat!” am exclamat eu. „Avem nevoie de acea casă! Avem o familie de îngrijit!”
Mihai nu a răspuns. Doar a continuat să conducă, cu fața marcată de tristețe și resemnare.
De atunci, lucrurile nu au mai fost la fel între noi și familia lui Mihai. Nu pot să mă uit la Maria fără să simt un val de furie și trădare. De fiecare dată când o vizităm, simt că merg pe coji de ouă, încercând să nu-mi arăt adevăratele sentimente.
Știu că oamenii mă vor judeca pentru că mă simt astfel. Vor spune că sunt lacomă sau că ar trebui să fiu recunoscătoare pentru ceea ce avem. Dar nu este vorba despre bani sau casă. Este vorba despre corectitudine și respect. Mihai merita mai mult decât atât.
Am încercat să vorbesc cu Maria despre asta, dar ea doar mă respinge, spunând că a făcut ceea ce credea că este cel mai bine pentru toată lumea. Dar cum poate lăsarea unuia dintre copiii tăi în afara testamentului să fie ceea ce este cel mai bine pentru toată lumea?
Nu știu ce ne rezervă viitorul pentru familia noastră. Această ruptură dintre noi și familia lui Mihai pare că doar se va mări cu timpul. Sper doar ca într-o zi Maria să realizeze cât de mult ne-a rănit și să încerce să repare lucrurile.
Dar până atunci, voi continua să simt acest sentiment arzător de nedreptate de fiecare dată când mă gândesc la acea zi.