„Mamă, Te Rog Pleacă și Nu Te Mai Întoarce,” a Spus Fiul cu Inima Frântă

Ion tocmai se așezase în fotoliul său preferat, cu o ceașcă de cafea aburindă în mână, când soneria a sunat. A aruncat o privire la ceasul de pe perete; era abia 7 dimineața. Cine ar putea fi la ora asta? S-a ridicat cu greu și s-a târât până la ușă, încă în pijamale.

Când a deschis ușa, a fost întâmpinat de imaginea mamei sale, Elena, stând acolo cu o valiză în mână. Fața ei s-a luminat cu un zâmbet care s-a stins rapid când a văzut expresia lui Ion.

„Mamă, trebuia să vii săptămâna viitoare,” a spus Ion, căscând zgomotos. „Ne-am fi pregătit, te-am fi luat de la gară…”

Ochii Elenei s-au umplut de lacrimi. „Știu, dar pur și simplu nu am mai putut aștepta. Mi-a fost atât de dor de voi.”

Ion a oftat adânc și s-a dat la o parte pentru a o lăsa să intre. „Intră, mamă. Maria încă doarme.”

Elena a intrat în casă, ochii ei scanând împrejurimile familiare. Îi plăcea întotdeauna să-și viziteze fiul și familia lui, dar ceva părea diferit de data aceasta. Căldura și bun venit-ul pe care le simțea de obicei lipseau.

Maria a coborât scările, frecându-și ochii. S-a oprit când a văzut-o pe Elena stând în sufragerie. „Mamă, ce faci aici? Trebuia să vii săptămâna viitoare.”

„Știu, draga mea,” a spus Elena încet. „Pur și simplu nu am mai putut aștepta.”

Fața Mariei s-a întunecat. „Nu eram pregătiți pentru tine, mamă. Aveam planuri pentru acest weekend.”

Inima Elenei s-a prăbușit. Întotdeauna fusese apropiată de fiul și nora ei, dar în ultima vreme simțise o distanță tot mai mare între ei. Sperase că această vizită va ajuta la reducerea acestei distanțe.

„Îmi pare rău,” a spus Elena, vocea ei tremurând. „Nu am vrut să deranjez.”

Ion a pus o mână pe umărul Mariei. „E în regulă, mamă. Ești aici acum. Să facem tot posibilul să fie bine.”

Weekendul a trecut într-o ceață de conversații stânjenitoare și zâmbete forțate. Elena a încercat din răsputeri să ajute prin casă și să petreacă timp cu nepoții ei, dar nu putea scăpa de sentimentul că nu era binevenită.

Duminică seara, în timp ce se așezau la cină, Maria a vorbit în cele din urmă. „Mamă, trebuie să vorbim.”

Inima Elenei bătea cu putere. Se temuse de acest moment.

„Ion și cu mine am discutat,” a continuat Maria. „Credem că ar fi mai bine dacă nu ne-ai mai vizita pentru o vreme.”

Ochii Elenei s-au umplut de lacrimi. „Dar de ce? Ce am făcut greșit?”

„Nu e vorba despre ce ai făcut,” a spus Ion blând. „E doar că avem nevoie de puțin spațiu acum.”

Elena s-a simțit ca și cum ar fi fost lovită în stomac. Întotdeauna fusese acolo pentru fiul ei și familia lui, iar acum ei o îndepărtau.

„Înțeleg,” a spus Elena încet. „Voi pleca mâine.”

A doua zi dimineață, Elena și-a făcut bagajele și s-a pregătit să plece. Ion și Maria stăteau lângă ușă, fețele lor un amestec de vinovăție și ușurare.

„Mamă, te rog pleacă și nu te mai întoarce,” a spus Ion încet.

Elena a dat din cap, lacrimile curgându-i pe față. Și-a îmbrățișat strâns nepoții înainte de a ieși pe ușă.

În timp ce se îndepărta de casă, Elena simțea un sentiment profund de pierdere. Întotdeauna se gândise la ea ca la o parte importantă din viața fiului ei, dar acum își dădea seama că nu mai era necesară.

S-a urcat în trenul spre orașul ei natal, simțindu-se mai singură ca niciodată. Călătoria părea nesfârșită și Elena nu putea opri lacrimile.

Când în cele din urmă a ajuns în apartamentul ei micuț, s-a prăbușit pe canapea și a plâns necontrolat. Pierduse nu doar pe fiul ei, ci și o parte din ea însăși.

În zilele care au urmat, Elena a încercat să se țină ocupată cu hobby-uri și muncă voluntară, dar nimic nu putea umple golul lăsat de respingerea familiei sale.

Adesea se trezea uitându-se la fotografii vechi din vremuri mai fericite, întrebându-se unde au mers lucrurile prost.

Pe măsură ce lunile treceau, Elena încet-încet s-a împăcat cu noua ei realitate. A învățat să găsească bucurie în lucruri mici și și-a construit noi prietenii cu oameni care o apreciau pentru ceea ce era.

Dar adânc în sufletul ei știa că o parte din inima ei va durea întotdeauna pentru familia pe care o pierduse.