„Nu-ți Iei Numele Lui de Familie?!” – Scandalul de la Oficiul Stării Civile

Aveam 18 ani, tocmai terminasem liceul, și întreaga mea viață era înaintea mea. Sau așa credeam, până într-o dimineață când cele două linii roz de pe testul de sarcină mi-au întors lumea pe dos. Andrei, prietenul meu de puțin peste un an, era tatăl. Amândoi eram speriați, dar era o parte din noi care credea că, cumva, vom reuși să facem să funcționeze.

Părinții noștri, însă, aveau un alt plan în minte. Venind din medii profund religioase, ideea unei mame necăsătorite în familie era de neconceput. Avortul era exclus. Așa că, înainte să-mi dau seama, se făceau planuri pentru o nuntă, iar opiniile mele despre subiect păreau irelevante.

Andrei și cu mine am fost întotdeauna pe aceeași lungime de undă în ceea ce privește dorința de a menține relația noastră casual și distractivă. Eram tineri, până la urmă. Dar brusc, am fost aruncați în rolurile de viitori părinți și soț și soție. Părea că ne jucăm de-a adulții în hainele părinților noștri, fără să înțelegem cu adevărat ce înseamnă asta.

Ziua nunții se apropia mai repede decât puteam procesa emoțiile. M-am găsit stând într-o rochie pe care nu mi-am ales-o, pe punctul de a merge spre altar către un viitor de care nu eram sigură că îl vreau. Ceremonia a fost un vis încețoșat, dar momentul de la oficiul stării civile va rămâne întipărit pentru totdeauna în memoria mea.

În timp ce stăteam acolo, pregătiți să semnăm certificatul de căsătorie, funcționarul a întrebat dacă voi lua numele de familie al lui Andrei. Era o întrebare la care nici măcar nu m-am gândit. Am ezitat, și înainte să pot răspunde, mama lui Andrei, Daniela, a izbucnit.

„Nu-ți iei numele lui de familie?!” a strigat ea, vocea ei răsunând pe pereții biroului mic. Toți s-au întors să se uite la noi, și mi-am simțit fața înroșindu-se de jenă. Andrei a încercat să-și calmeze mama, dar paguba era făcută. Funcționarul a sugerat stângaci că am putea lua un moment să discutăm, dar Daniela și-a continuat tirada despre tradiție și respect.

În cele din urmă, mi-am semnat numele cu numele de familie al lui Andrei atașat, nu pentru că voiam, ci pentru că am simțit că nu am altă alegere. Drumul spre casă a fost tăcut, și distanța dintre Andrei și mine părea mai mare ca niciodată.

Căsătoria noastră a fost tensionată de la început. Eram doi copii care se jucau de-a casa, nepregătiți pentru realitățile căsătoriei și părințetelui. Presiunile din partea familiilor noastre doar au adăugat la greutatea pe umerii noștri. În cele din urmă, Andrei și cu mine ne-am îndepărtat, dragostea noastră tânără fiind incapabilă să suporte greutățile plasate asupra ei.

Privind înapoi, îmi doresc să fi avut curajul să mă lupt pentru ceea ce voiam, să-mi afirm independența în ciuda așteptărilor celorlalți. Dar la 18 ani, cu lumea împotriva mea, m-am simțit neputincioasă. Povestea noastră nu a avut un final fericit, dar este una din care sper că alții pot învăța. Uneori, cel mai curajos lucru pe care îl poți face este să-ți alegi propriul drum, chiar și atunci când este cel mai greu de urmat.