Între două lumi: Povestea unei bunici care luptă pentru nepoata ei

— Maria, nu mai pot! Nu mai pot să stau aici și să văd cum Ilinca nu primește ce are nevoie! a izbucnit Radu, cu vocea tremurândă de furie și oboseală. Era seară, iar lumina slabă din bucătărie abia ne mai lăsa să ne vedem fețele. Andreea stătea cu ochii în pământ, iar eu simțeam cum mi se strânge inima.

— Radu, te rog… facem tot ce putem. Știi bine că nu e ușor, am zis eu încercând să-mi păstrez calmul. Dar el deja își strângea geaca pe el și o trăgea pe Ilinca de mână spre ușă.

— Nu mai vreau să aud! O iau la mine. Măcar acolo are ce mânca și nu stă în frig!

Ușa s-a trântit cu putere. Am rămas cu Andreea în bucătărie, amândouă plângând în tăcere. Așa a început totul. O ceartă banală despre supa prea sărată și hainele prea subțiri s-a transformat într-o ruptură care părea imposibil de reparat.

Mă numesc Maria și am 62 de ani. Am crescut trei copii singură după ce soțul meu, Ion, a murit într-un accident la combinat. Nu mi-a fost niciodată ușor, dar am muncit la croitorie până mi s-au umflat degetele și am făcut tot ce am putut să nu le lipsească nimic copiilor mei. Acum, când credeam că bătrânețea o să-mi aducă liniște, mă trezesc prinsă între fiica mea și ginerele meu, între dragostea pentru Ilinca și neputința de a schimba ceva.

Andreea a rămas fără serviciu după ce fabrica de confecții s-a închis. Eu primesc o pensie de 1.200 de lei, din care plătim întreținerea și mâncarea. Radu lucrează la o firmă de pază în orașul vecin, dar banii abia le ajung pentru chirie și facturi. De multe ori, Ilinca venea la noi după școală, iar eu îi făceam supă sau clătite cu dulceață. Era veselă și plină de viață.

Dar Radu a început să vină tot mai des cu reproșuri: că nu-i dau destule fructe, că hainele ei sunt vechi, că nu are manuale noi ca ceilalți copii. Într-o zi, a venit cu Ilinca acasă și a început să țipe la Andreea:

— Nu vezi că fata asta slăbește pe zi ce trece? Ce-i dai să mănânce? Numai cartofi și pâine?

Andreea a izbucnit în plâns:

— Radu, nu avem bani! Ce vrei să fac?

— Să muncești! Să nu mai stai toată ziua la televizor!

M-am băgat între ei:

— Ajunge! Nu vezi că Andreea e epuizată? Faci numai scandal!

Radu a plecat trântind ușa. După câteva zile, a venit cu o sacoșă de cumpărături și a spus că o ia pe Ilinca la el pentru o vreme. De atunci au trecut trei luni. Nu ne lasă să o vedem decât rar și numai sub supravegherea lui.

În fiecare seară mă uit la poza Ilincăi de pe raft și mă întreb dacă am greșit undeva. Poate trebuia să fiu mai aspră cu Andreea sau să-i cer ajutorul fratelui ei, Sorin, care lucrează în Italia. Dar Sorin are familia lui acolo și abia dacă trimite bani de Paște.

Într-o zi am primit un telefon de la Ilinca:

— Bunico, mi-e dor de tine… Aici e frumos, dar nu pot să dorm fără povestea ta cu vulpea cea isteață.

Mi-au dat lacrimile. I-am promis că o să vin cât de curând pot.

Am încercat să vorbesc cu Radu:

— Radu, te rog… Las-o pe Ilinca să vină măcar în weekend la noi.

— Nu! Nu cât timp nu vă schimbați! Dacă vreți să o vedeți, veniți voi aici.

Dar la el acasă nu mă simt bine. Mă simt ca un intrus.

Vecina mea, tanti Viorica, mi-a spus:

— Maria, du-te la Protecția Copilului! Nu e normal ce face Radu!

Dar mi-e teamă să nu agravez lucrurile. Și dacă Ilinca suferă mai tare?

Seara mă rog la icoana din colțul camerei:

— Doamne, dă-mi putere să-mi văd nepoata fericită!

Andreea s-a închis în ea. Nu mai vorbește cu nimeni. Stă toată ziua pe telefon sperând să găsească un job online. Uneori o aud plângând noaptea.

M-am gândit chiar să-i scriu lui Sorin:

„Dragul mamei,
Te rog din suflet, ajut-o pe Andreea! Fără tine nu reușim…”

Dar știu că are rate la bancă și doi copii mici.

Într-o duminică am mers la biserică și preotul a vorbit despre iertare și familie. M-am simțit vinovată că îl judec pe Radu. Poate că el chiar crede că face ce e mai bine pentru Ilinca. Dar oare nu ar trebui să găsim o cale împreună?

În fiecare zi mă întreb: oare banii sunt rădăcina tuturor relelor? Sau lipsa comunicării? Dacă am fi avut mai mult curaj să vorbim deschis unii cu alții, poate Ilinca ar fi fost acum acasă, râzând în bucătărie.

Voi ce ați face în locul meu? Să lupt mai mult sau să accept situația? Oare dragostea de bunică poate repara ceea ce banii au stricat?