Rugăciune în furtună: O săptămână care mi-a schimbat viața
— Nu mai pot, Vlad! Nu mai pot să stau aici și să mă prefac că totul e bine! vocea mea tremura, iar lacrimile îmi curgeau pe obraji, amestecându-se cu ploaia care bătea în geamul sufrageriei. Vlad stătea în picioare, cu pumnii strânși, privind spre mama lui, care se așezase pe canapea cu o expresie de triumf amestecată cu oboseală.
— Nu vezi că nu mă respectă? Nu vezi că mă tratează ca pe o slugă? am continuat eu, încercând să-mi găsesc curajul printre suspine.
Mama lui Vlad, doamna Maria, a oftat teatral și a dat din mână a lehamite:
— Dacă nu-ți convine, fata mea, ușa e deschisă! Eu nu mi-am crescut băiatul să fie bătaia de joc a nimănui!
Vlad a ridicat vocea pentru prima dată:
— Mamă, te rog! Ajunge! Nu mai pune paie pe foc!
Dar era prea târziu. Cuvintele ei deja mă arseseră pe dinăuntru. M-am ridicat brusc și am fugit în dormitor, trântind ușa după mine. Am căzut în genunchi lângă pat și am început să mă rog. Nu știu cât timp am stat acolo, cu fruntea lipită de cearșaf, murmurând aceleași cuvinte: „Doamne, dă-mi putere să nu urăsc. Dă-mi putere să iert.”
Totul începuse cu o săptămână înainte, când Vlad primise vestea că va fi avansat la serviciu. Bucuria noastră s-a transformat rapid în tensiune când doamna Maria a venit să „ajute” cu pregătirile pentru mica petrecere de familie. În loc de ajutor, a adus critici: „Nu știi să gătești sarmale ca lumea”, „Nu ai șters bine praful”, „Vlad merită mai mult”.
Am încercat să-i răspund cu blândețe:
— Doamnă Maria, fac tot ce pot. Poate data viitoare gătim împreună?
Dar ea doar a pufnit:
— Eu nu mă cobor la nivelul tău.
În acea seară, Vlad m-a găsit plângând în bucătărie.
— De ce nu-i spui nimic? l-am întrebat printre sughițuri.
— E mama… Nu vreau să o supăr. Știi cum e ea…
Am simțit atunci că sunt singură. Că Vlad nu va fi niciodată de partea mea cu adevărat. Că între mine și el va exista mereu umbra mamei lui.
În zilele următoare, tensiunea a crescut. Doamna Maria făcea observații răutăcioase la fiecare pas. Vlad se retrăgea tot mai mult în tăcere. Eu mă simțeam ca o străină în propria casă. Într-o noapte, am visat că mă aflu într-o barcă pe o mare agitată. Valurile mă izbeau din toate părțile, iar Vlad stătea pe mal, privind neputincios.
Duminica aceea a fost apogeul. După ce am izbucnit în plâns în fața lor, Vlad a venit după mine în dormitor.
— Iulia, te rog… Hai să vorbim.
— Despre ce să vorbim? Că nu ai curaj să-i spui mamei tale să mă respecte?
— Nu e atât de simplu… E mama! Nu pot să-i vorbesc urât…
— Dar eu? Eu cine sunt pentru tine?
A tăcut. Am simțit cum între noi s-a căscat o prăpastie.
În acea noapte, am ieșit pe balcon și am privit cerul plin de nori grei. Am început să mă rog din nou. Nu pentru Vlad sau pentru soacra mea. Ci pentru mine. Să găsesc puterea să nu mă pierd. Să nu devin o umbră a femeii care eram înainte de această căsnicie.
A doua zi dimineață, am decis să plec la mama mea pentru câteva zile. Vlad nu a încercat să mă oprească. Doar m-a privit cu ochii goi.
La mama acasă, am simțit pentru prima dată după mult timp liniște. Am povestit totul printre lacrimi.
— Iulia, tu trebuie să decizi ce vrei pentru tine. Nimeni altcineva nu poate trăi viața ta în locul tău, mi-a spus ea blând.
Am stat acolo trei zile. M-am rugat mult. Am citit din Biblie și am încercat să-mi ascult inima. Mi-am dat seama că nu pot schimba oamenii din jurul meu, dar pot schimba felul în care reacționez la ei.
Când m-am întors acasă, Vlad m-a întâmpinat la ușă.
— Mi-a fost dor de tine… Am vorbit cu mama. I-am spus că trebuie să te respecte dacă vrea să mai vină la noi.
Nu l-am crezut din prima. Dar ceva din vocea lui era diferit. Mai hotărât. Mai matur.
Doamna Maria nu a mai venit la noi o vreme. Vlad a început să fie mai atent la nevoile mele. Dar rănile au rămas. Încet-încet, am început să reconstruim încrederea dintre noi.
Seara, când stau singură și mă gândesc la tot ce s-a întâmplat, mă întreb: Oare câte femei trăiesc aceeași poveste ca mine? Oare cât de mult trebuie să ne sacrificăm pentru familie și unde tragem linia dintre iubire și pierderea de sine?