„Atunci Soacra a Spus: ‘Ce Facem? Tu Iei Creditul.’ Toți M-au Ignorat”: Mi-am Făcut Bagajele și M-am Întors la Mama

— Și atunci, ce facem? Tu iei creditul, nu? — vocea soacrei mele, Mariana, a tăiat aerul din sufrageria mică, tapetată cu flori decolorate. Radu, soțul meu, stătea cu ochii în telefon, iar socrul, domnul Ion, răsfoia ziarul ca și cum nu ar fi auzit nimic. Am simțit cum obrajii mi se înroșesc și inima îmi bate nebunește. Aveam doar douăzeci de ani și deja simțeam că mă sufoc în propria viață.

M-am uitat la Radu, sperând să spună ceva, orice. Dar el doar a ridicat din umeri, fără să mă privească. — E normal, mamă, să ia ea creditul. Eu abia am început serviciul, tu știi… — a murmurat el, ca și cum ar fi vorbit despre vreme.

M-am ridicat încet de pe canapea și am simțit privirea Marianei ca un cuțit în spate. — Dar nu putem să discutăm împreună? Nu e doar responsabilitatea mea… — am încercat să spun, dar vocea mi s-a frânt.

— Draga mea, dacă vrei să ai casa ta, trebuie să muncești pentru ea! Noi ți-am dat tot ce am putut. Acum e rândul tău să faci ceva pentru familia asta! — a spus Mariana apăsat, cu un ton care nu admitea replică.

Am simțit cum lacrimile îmi urcă în ochi, dar le-am înghițit cu greu. Nu voiam să le dau satisfacția de a mă vedea slabă. În mintea mea se derulau toate promisiunile pe care mi le făcuse Radu înainte de nuntă: „O să fim o echipă, o să ne susținem mereu.” Dar echipa eram doar eu.

Când am venit prima dată în casa lor din Ploiești, eram plină de speranță. Mama mi-a spus: „Ai grijă, fata mea, nu-i ușor să trăiești cu socrii.” Dar eu nu am ascultat-o. Credeam că dragostea ne va ajuta să trecem peste orice. Primele luni au fost suportabile, dar apoi au început reproșurile: că nu gătesc ca Mariana, că nu fac curat destul de bine, că nu aduc destui bani acasă. Radu era mereu obosit sau absent.

Într-o seară, după ce am spălat vasele și am strâns masa, am mers în camera noastră mică și am izbucnit în plâns. Radu s-a uitat la mine deranjat: — Ce ai iar?

— Nu mai pot… Nu mai pot cu presiunea asta! De ce trebuie eu să iau creditul? De ce nu suntem împreună în asta?

— Lasă-mă cu dramele tale! Toți facem sacrificii. Dacă vrei casă, fă ceva! — a răspuns el rece și s-a întors pe partea cealaltă.

Am stat toată noaptea trează, gândindu-mă la mama mea care mă aștepta mereu cu brațele deschise. Îmi era dor de mirosul de cozonac din bucătăria ei, de liniștea casei noastre mici din Mizil. M-am întrebat când am ajuns să fiu atât de singură lângă omul pe care îl iubeam.

A doua zi dimineață am făcut cafeaua pentru toți și am pus-o pe masă. Mariana a venit și a început iar: — Să nu uiți să mergi azi la bancă! Trebuie să ne mutăm odată din casa asta bătrânească!

— Poate ar trebui să mergem împreună… — am încercat timid.

— Nu avem timp de pierdut! Tu ești tânără, tu poți! — mi-a tăiat-o scurt.

Am simțit cum ceva se rupe în mine. Am mers în cameră, mi-am luat valiza veche de la mama și am început să-mi pun hainele. Radu a intrat și m-a privit mirat:

— Ce faci?

— Plec. Nu mai pot. Nu mai vreau să trăiesc așa.

— Ești nebună? Ce-o să zică lumea?

— Să zică ce vrea! Eu nu mai pot!

Am coborât scările tremurând și am ieșit pe poartă fără să mă uit înapoi. Am luat trenul spre Mizil cu ochii plini de lacrimi și sufletul gol. Mama m-a primit fără întrebări, doar m-a strâns tare în brațe.

Au trecut câteva luni de atunci. Radu m-a sunat de câteva ori, dar nu am răspuns. Mariana a trimis mesaje pline de reproșuri: „Ne-ai făcut de râs! Cum poți să abandonezi familia?” Dar eu știu că nu am abandonat nimic. Am ales să mă salvez pe mine.

Acum lucrez la o cofetărie mică din oraș și încerc să-mi reconstruiesc viața pas cu pas. Încă mă doare când văd cupluri tinere ținându-se de mână pe stradă sau când aud râsete din casele vecinilor. Dar știu că merit mai mult decât să fiu sacrificată pentru orgoliile altora.

Mă întreb uneori: câte femei ca mine mai trăiesc în tăcere același coșmar? Câte dintre noi avem curajul să spunem „ajunge” înainte să ne pierdem pe noi înșine? Poate că povestea mea va da curaj cuiva să-și asculte inima.