Casa Mamei: O Promisiune Frântă după Nunta Mea

— Nu pot să cred, mamă! Cum adică divorțați? Tocmai mi-ai spus că o să primesc casa, iar acum… totul se destramă!

Vocea mea răsuna în bucătăria rece, cu pereții încărcați de amintiri. Era la doar trei zile după nunta mea cu Vlad, când mama a lăsat pe masă două cești de cafea și o veste care mi-a sfâșiat sufletul. Tata nu era acasă. Era la serviciu sau poate se ascundea de furtuna care urma să vină.

— Irina, nu am vrut să-ți stric bucuria, dar nu mai pot. Nu mai pot trăi în minciună. Eu și tatăl tău… ne-am îndepărtat de ani de zile. Casa asta nu mai e un cămin pentru mine, nici pentru el.

Am simțit cum totul se prăbușește. Casa aceea, cu mirosul ei de cozonac și sunetul pașilor grăbiți pe hol, fusese mereu refugiul meu. Promisiunea mamei fusese ca o ancoră într-o lume nesigură. Acum, totul părea o farsă crudă.

— Și eu? Ce fac eu acum? Vlad și cu mine ne-am făcut planuri… Am renunțat la chirie, am investit tot ce aveam în nuntă, crezând că aici vom începe viața noastră. Cum poți să-mi faci asta?

Mama a lăcrimat în tăcere. Ochii ei obosiți spuneau mai mult decât cuvintele. Am simțit o furie mocnită amestecată cu neputință.

— Irina, știu că te-am rănit. Dar nu pot să mă sacrific la nesfârșit. Casa va trebui vândută și împărțită. Nu avem altă soluție.

Am ieșit trântind ușa, cu inima grea și pașii nesiguri. Vlad m-a găsit pe bancă în fața blocului, cu ochii roșii și mâinile tremurânde.

— Ce s-a întâmplat?

— Mama și tata divorțează. Casa… nu mai e a noastră. Nu mai e nimic sigur.

Vlad a oftat și m-a strâns în brațe. — O să găsim o soluție. Nu e sfârșitul lumii.

Dar pentru mine era. Era sfârșitul copilăriei, al siguranței, al promisiunilor pe care le credeam veșnice.

Zilele următoare au fost un carusel de certuri și negocieri. Tata a venit acasă cu ochii roșii de oboseală și vinovăție.

— Irina, nu e vina ta. Nici a mamei tale. Pur și simplu… nu mai merge.

— Dar casa? Promisiunea?

A tăcut. Apoi a spus încet:

— Uneori viața nu ține cont de promisiuni.

M-am simțit trădată de amândoi. Am început să mă cert cu Vlad din orice: bani, viitor, familie. El încerca să mă liniștească, dar eu vedeam peste tot doar ziduri care se prăbușesc.

Într-o seară, când mama împacheta hainele pentru a pleca la sora ei din Ploiești, am izbucnit:

— De ce nu ai avut curajul să-mi spui înainte de nuntă? De ce ai lăsat să cred că totul va fi bine?

— Pentru că am sperat că poate… poate ceva se va schimba. Că poate tu vei fi fericită și eu voi găsi puterea să rămân.

Am plâns împreună, ca două străine unite doar prin durere.

Când casa a fost scoasă la vânzare, am simțit că pierd tot ce aveam mai drag. Vecinii șușoteau pe la colțuri: „Uite-o pe Irina, fata care trebuia să moștenească casa…”. M-am simțit mică și neputincioasă.

Vlad a venit într-o zi cu o idee:

— Hai să încercăm să luăm un credit și să cumpărăm noi casa. Poate reușim…

Dar băncile nu ne-au ajutat. Salariile noastre mici de profesori nu contau prea mult în fața cifrelor reci ale sistemului bancar.

Într-o dimineață ploioasă, am făcut ultima plimbare prin camerele goale ale casei. Am atins pereții, am privit pe fereastra unde visam la viitorul meu. Am găsit într-un sertar o fotografie veche: eu, mama și tata la masa de Crăciun, zâmbind larg, fără griji.

Am luat poza cu mine și am ieșit fără să mă uit înapoi.

Au trecut luni până când am reușit să accept că viața nu e un șir de promisiuni respectate. Mama s-a mutat la Ploiești și a început o viață nouă; tata s-a retras într-un apartament mic și tăcut; eu și Vlad am găsit o garsonieră modestă unde am încercat să reconstruim ceva din ruinele visurilor noastre.

Uneori mă întreb dacă aș fi putut face ceva diferit. Dacă ar fi trebuit să lupt mai mult sau să iert mai ușor. Dar știu acum că uneori trebuie să lași trecutul să ardă ca să poți construi ceva nou din cenușă.

Mă uit la poza veche și mă întreb: oare familia înseamnă doar un acoperiș sau e ceva ce porți mereu cu tine, chiar și atunci când totul se destramă? Voi ce credeți? Ați trecut vreodată printr-o promisiune frântă care v-a schimbat viața?