Dimineata cand totul s-a prabusit: Buni Ruza si taina din curte

— Nu te mai uita la mine asa, Ilinca! Nu eu am ascuns nimic, totul a fost pentru binele vostru! vocea bunicii Ruza tremura, dar privirea ei ramanea taioasa, ca lama unui cutit vechi.

Ploua marunt, iar stropii cadeau ritmic pe acoperisul de tabla, ca si cum ar fi batut cineva la usa trecutului. Ma trezisem devreme, cu gandul la ziua lunga ce ma astepta: curatenie in cotet, hranit gainile, strans ouale. Dar nu aveam de unde sa stiu ca acea dimineata avea sa-mi intoarca viata pe dos.

Cand am iesit in curte, Mara, vecina noastra, statea la gard, cu basmaua stransa sub barbie si ochii mici, iscoditori. — Ilinca, ai auzit ce s-a gasit la voi in gradina? a strigat ea, fara sa-mi dea timp sa raspund. — Ce sa se gaseasca, Mara? am intrebat, incercand sa-mi ascund iritarea. — Lasa ca stiu eu, nu te mai preface! A venit politia aseara, cand dormeai tu. Au sapat langa nucul cel batran. Cica au gasit ceva… ceva vechi, de pe vremea razboiului!

Mi s-a strans stomacul. Nu era prima data cand Mara raspandea zvonuri, dar de data asta vocea ei avea o nuanta de teama. Am lasat galetusa cu graunte jos si am alergat spre casa. Bunica Ruza statea la masa din bucatarie, cu mainile incrucisate pe sortul inflorat. — Buni, ce s-a intamplat aseara? De ce a venit politia? am intrebat, cu vocea tremuranda.

Ea a oftat adanc, privind pe fereastra la ploaia care nu se mai oprea. — Ilinca, sunt lucruri pe care nu le poti intelege… Nu acum. — Spune-mi adevarul! am izbucnit. — Nu mai sunt copil! Ce s-a gasit in curte?

Tata a intrat in camera, ud leoarca, cu cizmele pline de noroi. — Lasa fata in pace, mama! Nu e treaba ei! Dar bunica nu s-a lasat. — E timpul sa stie, Vasile. Prea mult am tacut.

Am simtit cum inima imi batea in piept ca o toba. Bunica a inceput sa povesteasca, cu voce joasa, despre anul 1944, cand rusii au trecut prin sat si multi oameni si-au ascuns avutul de frica. — Tatal tau, Ilinca, a gasit o lada veche cand era copil. Eu i-am spus sa nu spuna nimanui. Era plina cu bijuterii si acte vechi, de la strabunicul tau. Am ingropat-o inapoi, de frica sa nu ne faca cineva rau. Dar cineva a aflat…

Tata a trantit pumnul in masa. — Si uite unde am ajuns! Toata viata am trait cu frica, cu minciuna asta pe suflet! — Dar de ce nu ati spus nimic? am intrebat, simtind cum lacrimile imi ard obrajii. — Pentru ca oamenii sunt rai, Ilinca! Pentru ca in satul asta, daca ai ceva, toti te urasc. Si pentru ca… pentru ca nu voiam sa va pierd, a soptit bunica, cu ochii in pamant.

In zilele urmatoare, satul a fiert de zvonuri. Unii spuneau ca familia noastra a fost mereu blestemata, altii ca suntem hoti. Prietena mea, Ana, nu a mai venit la mine. La magazin, vanzatoarea nu mi-a mai dat restul corect si mi-a aruncat o privire urata. Am simtit pe pielea mea ce inseamna sa fii judecat fara sa ai vina.

Intr-o seara, l-am gasit pe tata in gradina, langa nuc. Statea pe o buturuga si fuma, cu privirea pierduta. — Tata, tu ai stiut mereu? — Da, Ilinca. Dar am crezut ca daca nu vorbim despre asta, o sa dispara. Dar secretele nu dispar niciodata. Cresc, ca buruienile.

Am inceput sa ma cert cu bunica aproape zilnic. — De ce nu ai avut incredere in mine? De ce m-ai lasat sa cresc intr-o minciuna? — Pentru ca te-am iubit prea mult, Ilinca! a strigat ea, cu lacrimi in ochi. — Si pentru ca mi-a fost frica. Frica de oameni, frica de trecut, frica de adevar.

Intr-o zi, politia a venit din nou. Au luat lada si au spus ca trebuie investigata. Bunica a plans toata noaptea. — O sa ne ia totul, Ilinca! O sa ne lase pe drumuri! — Nu o sa ne ia nimeni nimic, buni. Avem unul pe altul. Dar in sufletul meu nu eram sigura.

Zilele au trecut greu. Satul a uitat repede scandalul, dar in familia noastra nimic nu mai era la fel. Tata s-a inchis in el, bunica a imbatranit parca peste noapte. Eu am ramas cu intrebari fara raspuns: cine suntem noi, daca nu stim adevarul despre trecutul nostru?

Intr-o seara, am gasit-o pe bunica in gradina, mangaind pamantul ud. — Ilinca, iarta-ma… Poate ca am gresit, dar tot ce am facut a fost din dragoste. — Stiu, buni. Dar dragostea nu inseamna sa ascunzi adevarul.

Acum, cand privesc inapoi, ma intreb: cate familii traiesc cu secrete ingropate in curte? Cate vieti sunt distruse de frica si neincredere? Poate ca adevarul doare, dar numai el ne poate elibera. Voi ce ati fi facut in locul meu?