„I-am oferit fiului meu o casă, am renovat-o, am cumpărat mobilă. Acum soția lui vrea să o vândă”

Din momentul în care Andrei s-a născut, știam că vreau să-i ofer totul. Pe măsură ce creștea, creștea și determinarea mea de a-i asigura un viitor stabil și sigur. Când avea cinci ani, am început să economisesc fiecare dolar în plus de la locurile de muncă cu jumătate de normă pentru casa lui viitoare. Nu a fost ușor să echilibrez munca și creșterea lui Andrei ca mamă singură, dar fiecare sacrificiu părea meritat când îmi imaginam că el prosperă într-un loc al lui.

Anii au trecut și economiile s-au transformat încet într-o sumă substanțială. Până când Andrei a ajuns la sfârșitul anilor douăzeci, aveam suficient pentru a-l ajuta să cumpere o căsuță confortabilă într-un cartier frumos. Avea nevoie de ceva lucrări, dar am văzut potențialul său de a fi o casă perfectă pentru început pentru el. Am folosit o parte din bani pentru a cumpăra casa și am rezervat restul pentru renovări.

Andrei a fost extaziat când i-am înmânat cheile de ziua lui de 30 de ani. Nu putea să creadă că micuța casă îi aparținea. Am petrecut următoarele luni renovând-o împreună. Am angajat contractori, dar am și muncit mult singură – vopsind pereți, instalând dulapuri și chiar punând parchet nou. Fiecare pensulă și fiecare cui a fost o muncă de dragoste.

În această perioadă, Andrei mi-a prezentat-o pe prietena lui, Ioana. Era fermecătoare și părea să aprecieze efortul pe care îl depuneam în casă. S-au căsătorit nu mult după ce renovările au fost terminate și s-au mutat împreună în casă. Eram fericită să-i văd așezându-se, decorând locul și transformându-l în casa lor.

Totuși, lucrurile au început să se schimbe la câteva luni după căsătorie. Ioana a început să sugereze să vândă casa pentru a cumpăra una mai mare într-un cartier mai select. Am fost luată prin surprindere; casa era menită să fie un început stabil pentru Andrei, un loc plin de amintiri și munca mea. Dar Ioana era convingătoare, iar Andrei părea să ia în considerare ideea mai serios pe măsură ce timpul trecea.

Discuțiile lor s-au transformat în certuri, și puteam vedea stresul pe care îl cauza lui Andrei. Era sfâșiat între loialitatea față de mine și dorința de a o face pe Ioana fericită. Am încercat să vorbesc cu Ioana, să-i explic cât de mult însemna casa pentru noi, dar ea a ignorat sentimentele mele, spunând că era doar o „casă de început” și că trebuie să se gândească la viitorul lor.

Tensiunea a atins un punct culminant când Ioana i-a dat lui Andrei un ultimatum: să vândă casa sau să-și riște căsnicia. Cu inima frântă, am urmărit cum fiul meu se lupta cu decizia. În cele din urmă, dragostea pentru soția lui a cântărit mai mult decât sentimentul pentru casă, și a decis să o pună pe piață.

Casa s-a vândut repede, iar în timp ce Andrei și Ioana au trecut la un nou capitol în viața lor, eu am rămas cu un sentiment de pierdere. Casa pe care am construit-o pentru fiul meu, cu visuri de întâlniri de familie și nepoți alergând prin holuri, a dispărut. Atunci am realizat că, indiferent cât de mult oferi, uneori nu este niciodată suficient.