Totul pentru fiul meu: Prețul iubirii de mamă

— Vlad, unde ești? De ce nu răspunzi la telefon? Am strigat în gol, cu vocea tremurândă, în timp ce vântul rece bătea în geamul bucătăriei. Era trecut de miezul nopții și nu mai aveam liniște de ore întregi. Pe masă, telefonul vibra neîncetat cu mesaje de la banca: „Contul dumneavoastră a fost debitat cu suma de…”. M-am prăbușit pe scaun, cu capul în mâini, încercând să-mi adun gândurile. Fiul meu, Vlad, era tot ce aveam mai scump pe lume. Dar în acea noapte, pentru prima dată, am simțit că îl pierd.

Totul a început cu câteva luni în urmă, când Vlad a venit acasă cu ochii roșii și obrajii supți. „Mamă, am nevoie de ajutor. Am făcut o prostie…”. Nu a vrut să-mi spună din prima ce s-a întâmplat. L-am presat, i-am promis că nu mă supăr, doar să-mi spună adevărul. Atunci mi-a mărturisit: „Am datorii la niște băieți. Nu pot să-i plătesc. Dacă nu fac rost de bani până luni… nu știu ce se va întâmpla”.

Am simțit cum mi se taie respirația. Vlad nu fusese niciodată un copil rău. Tatăl lui ne-a părăsit când avea doar șapte ani, iar eu am muncit pe brânci să nu-i lipsească nimic. L-am crescut singură, cu sacrificii și nopți nedormite. Dar niciodată nu m-am gândit că va ajunge aici.

— Cât ai nevoie? am întrebat cu voce stinsă.

— Mult… cam douăzeci de mii de euro.

Am simțit cum lumea se prăbușește peste mine. Salariul meu de asistentă medicală abia ne ajungea de la o lună la alta. Singura avere era casa moștenită de la părinți, casa copilăriei mele și a lui Vlad.

În zilele următoare am încercat să găsesc soluții: am cerut bani împrumut la rude, am mers la bancă pentru un credit, dar nimeni nu voia să riște atât pentru un băiat cu datorii la jocuri de noroc. Într-o dimineață, privind la pozele vechi din sufragerie, am luat decizia care avea să-mi schimbe viața: am vândut casa.

Vlad a plâns când i-am spus. „Mamă, nu pot să cred că faci asta pentru mine…” Dar disperarea era prea mare ca să mai conteze altceva decât siguranța lui.

Am plătit datoriile și ne-am mutat într-o garsonieră mică, la marginea orașului. Am crezut că totul se va termina aici. Dar după câteva luni, au început iar telefoanele ciudate și privirile vinovate ale lui Vlad. Într-o seară l-am urmărit fără să știe și l-am găsit într-o sală de păcănele din centru.

— Vlad! Ce faci aici? am strigat printre lacrimi.

A încercat să mă mintă: „Mamă, doar am venit să iau pe cineva…” Dar ochii lui trădau adevărul. Am simțit cum mi se rupe inima.

În zilele care au urmat, am încercat să-l conving să ceară ajutor. L-am dus la psiholog, l-am rugat să vorbească cu preotul din cartier, am încercat orice metodă știam. Dar dependența era mai puternică decât orice dragoste de mamă.

Într-o noapte l-am găsit plângând în baie, cu capul pe genunchi.

— Mamă, nu mai pot… Nu știu cum să ies din asta…

L-am strâns în brațe și am plâns împreună. Atunci am înțeles că nu pot lupta singură pentru el. Am început să mergem împreună la grupuri de sprijin pentru dependenți și familiile lor. Am cunoscut alte mame ca mine: Maria, care își pierduse fiica din cauza drogurilor; Ioana, care își vânduse verigheta pentru a-și salva băiatul.

Lupta a fost lungă și grea. Au fost zile când Vlad dispărea cu zilele și nopți când mă rugam să-l aud intrând pe ușă. Au fost momente când am vrut să renunț, când m-am întrebat dacă nu cumva eu sunt vinovată pentru tot ce s-a întâmplat.

Odată, la o ședință de grup, o femeie m-a întrebat:

— De ce crezi că fiul tău merită atâtea sacrificii?

Am rămas fără răspuns. Poate pentru că era copilul meu. Poate pentru că nu știam altfel să iubesc.

Astăzi locuim tot în garsoniera mică. Vlad merge la terapie și are un job part-time la un magazin alimentar. Nu știu dacă va fi vreodată complet vindecat. Eu încă mă trezesc noaptea speriată că totul va lua iar sfârșit.

Dar am învățat ceva: iubirea de mamă nu are limite, dar nici nu poate salva pe cineva care nu vrea să fie salvat. Am pierdut casa copilăriei mele, dar nu mi-am pierdut speranța.

Mă uit la Vlad cum doarme liniștit și mă întreb: Oare cât putem sacrifica pentru cei pe care îi iubim? Unde se termină dragostea și unde începe distrugerea? Voi ce ați fi făcut în locul meu?