Când Lumea Mea S-a Schimbat: Povestea Nevăzută a lui Nicolae

— Nu te uita așa la mine, domnișoară. Nu mușc. Glasul lui răgușit m-a făcut să tresar, deși încercam să par calmă. Era ora șapte dimineața, iar vântul mușca din obrajii mei roșii, în timp ce mă grăbeam spre metrou. Pe trotuarul din fața blocului meu, Nicolae stătea ghemuit lângă o cutie de carton, cu o pătură murdară trasă peste umeri. Avea ochii albaștri, prea vii pentru chipul brăzdat de ani și suferință.

— Îmi pare rău, nu voiam să… am bâiguit, rușinată că mă holbam la el ca la o curiozitate.

— Nu-i nimic. Toți fac la fel. M-am obișnuit, a zâmbit el amar.

Am trecut mai departe, dar ceva m-a tras înapoi. În acea zi, nu am putut lucra. Mă urmărea privirea lui Nicolae și fraza aceea simplă: „Toți fac la fel.” Seara, când m-am întors acasă, l-am găsit tot acolo. Am ezitat o clipă, apoi m-am apropiat cu două covrigi calzi și un ceai.

— Mulțumesc, domnișoară… cum vă numiți?

— Irina.

— Eu sunt Nicolae. Dar cred că știți deja asta. M-ați văzut de atâtea ori aici.

Am dat din cap. Adevărul era că îl văzusem de luni întregi, dar niciodată nu-l privisem cu adevărat. În acea seară am stat lângă el pe bordură și am vorbit. Mi-a povestit despre viața lui: fusese profesor de istorie la un liceu din București. Avea o familie, o casă, un rost. Totul s-a năruit când soția lui a murit într-un accident stupid de mașină. A încercat să-și crească singur fiica, dar depresia l-a doborât. A pierdut slujba, apoi casa. Fiica s-a mutat la rude în provincie și nu i-a mai răspuns la telefon.

— Știi ce e cel mai greu? Nu frigul. Nu foamea. Ci faptul că devii invizibil. Oamenii trec pe lângă tine ca pe lângă un stâlp stricat.

Am simțit un nod în gât. Mi-am amintit de tata, care mereu spunea că „fiecare e responsabil pentru soarta lui”. Dar privind la Nicolae, nu puteam să nu mă întreb: chiar așa să fie?

În zilele următoare am început să-i aduc mâncare și haine groase. Mama a observat că lipsesc conserve din cămară și m-a întrebat:

— Ce faci cu ele? Nu cumva le dai iar „boschetarilor” de pe stradă? Să nu te prind că aduci vreunul acasă!

— Mamă, omul ăsta a fost profesor! Are nevoie doar de puțin ajutor.

— Toți au fost ceva odată! Să nu te lași păcălită. Oamenii ca el nu se mai schimbă.

Am simțit furie și neputință. Cum puteam să-i explic mamei că nu era vorba doar despre milă? Că Nicolae mă învățase mai multe despre viață decât oricine altcineva?

Într-o seară, l-am găsit pe Nicolae tremurând rău. Avea febră mare și delira. Am sunat la ambulanță, dar asistenta mi-a spus sec:

— Doamnă, spitalele sunt pline. Dacă nu are buletin sau asigurare, nu-l putem interna.

Am insistat până când l-au luat totuși. Am stat cu el pe holul spitalului până dimineața. Când s-a trezit, mi-a strâns mâna:

— De ce faci asta pentru mine?

Nu am știut ce să-i răspund. Poate pentru că mă simțeam vinovată pentru toți anii în care l-am ignorat. Poate pentru că vedeam în el pe oricine ar putea ajunge într-o zi la marginea societății.

După câteva zile, Nicolae a fost externat și s-a întors pe stradă. Am încercat să-l ajut să-și găsească un adăpost social, dar birocrația era sufocantă: „Nu aveți acte? Nu vă putem primi.”

Într-o seară ploioasă de martie, mama m-a așteptat nervoasă în ușă:

— Irina! Vecinii au început să vorbească! Zic că te văd mereu cu omul ăla murdar… Ce-o să creadă lumea?

— Să creadă ce vor! Dacă tu ai fi în locul lui, n-ai vrea să te ajute nimeni?

Mama a tăcut rușinată, dar știam că nu va renunța ușor la prejudecățile ei.

Într-o dimineață, când am coborât cu supa caldă, Nicolae nu mai era acolo. L-am căutat zile întregi prin parcuri și gări. Nimeni nu știa nimic de el. Am simțit un gol imens — ca și cum aș fi pierdut pe cineva drag.

Au trecut luni de atunci. Încă mă uit după el pe stradă. Uneori mă întreb dacă am făcut destul sau dacă puteam schimba cu adevărat ceva pentru el.

Poate că nu putem salva lumea întreagă, dar putem încerca să vedem oamenii invizibili de lângă noi.

Oare cât de greu ne este să privim dincolo de aparențe? Și dacă mâine am fi noi cei invizibili — cine ar mai sta lângă noi?