Mă numesc Larisa și am crescut într-un mic oraș din România, unde mereu am fost considerată „prea băiețoasă” pentru o fată. Povestea mea începe cu o excursie de clasa a opta și o fotografie care a declanșat conflicte vechi și întrebări dureroase despre identitate. Prin această experiență, am fost forțată să mă confrunt cu prejudecățile familiei mele și cu propriile mele nesiguranțe.
Într-o dimineață ploioasă de toamnă, am intrat pentru prima dată în clasa a IX-a, cu inima strânsă și palmele transpirate. Povestea mea nu este despre succes sau glorie, ci despre lupta cu prejudecățile, singurătatea și curajul de a fi bun atunci când toți ceilalți aleg să întoarcă privirea. Într-un liceu dintr-un oraș mic din România, am învățat că uneori cea mai mare bătălie se dă în sufletul nostru, iar o mână întinsă poate schimba destine.
Am pierdut jurnalul în care îmi scriam cele mai adânci secrete, iar cineva a început să le publice anonim. Viața mea s-a transformat într-un coșmar, iar relațiile cu familia și prietenii s-au destrămat sub greutatea adevărurilor dezvăluite. Povestea mea este despre trădare, rușine și lupta de a-mi regăsi demnitatea într-o lume care nu iartă.
Într-o seară de mai, am decis să-mi invit străbunica, pe tanti Ileana, la balul de absolvire, pentru că știam că nu avusese niciodată șansa să trăiască o astfel de noapte. Povestea noastră a stârnit reacții neașteptate în familie și în liceu, dar am simțit că îi ofer ceva ce viața îi refuzase cu decenii în urmă. Între emoții, prejudecăți și amintiri dureroase, am descoperit cât de mult contează să asculți poveștile celor bătrâni și să le oferi o clipă de vis.
