Am vrut mereu să-i ofer fiicei mele, Ilinca, tot ce n-am avut eu. Dar când am ales pentru ea haine scumpe și un nume mai puțin obișnuit, lumea din sat a început să mă privească altfel. Acum mă întreb dacă dragostea mea a trecut granița spre răsfăț sau dacă, de fapt, am încercat doar să-i ofer o șansă la altceva.
Astăzi am simțit pe pielea mea cât de greu poate fi să fii bătrân într-un oraș care uită de tine. Am mers la bancă pentru o problemă simplă, dar fiecare pas a devenit o luptă cu uși grele, priviri grăbite și lipsa unui loc unde să mă odihnesc. Povestea mea nu e doar despre mine, ci despre toți cei ca mine, invizibili în fața nepăsării cotidiene.
Mă numesc Radu și am lucrat doi ani la un fast-food din București. După ce am decis să plec din cauza condițiilor grele și a lipsei de respect, am primit ultimul salariu în monede de un ban, ca o umilință finală. Povestea mea este despre lupta pentru demnitate într-o lume în care drepturile angajaților sunt adesea călcate în picioare.
