Acum trei ani, la vârsta de 29 de ani, am împrumutat o sumă considerabilă părinților soțului meu. A fost o decizie luată din dragoste și încredere, dar pe măsură ce timpul a trecut, datoria neplătită a început să ne tensioneze relația. Acum mă confrunt cu o dilemă, deoarece soțul meu sugerează să renunțăm la datorie.
Locuind singură în agitatul oraș București, îmi prețuiesc independența. Partenerul meu, care încă locuiește cu familia sa, mă vizitează adesea după ieșirile noastre. Deși îmi place să gătesc pentru noi, povara financiară de a hrăni două persoane devine copleșitoare. Căutând sfaturi de la prieteni, mă întreb dacă este corect să-i cer să contribuie la factura de cumpărături. Răspunsurile lor mă fac să pun la îndoială echilibrul din relația noastră.
Viața mea a luat o întorsătură nefericită când soțul meu a decis să-i încredințeze tatălui său gestionarea finanțelor noastre. Acum, mă văd nevoită să cer bani pentru a acoperi necesitățile de bază.
La 75 de ani, Ion a decis să-și vândă casa și să se mute într-un azil privat. În ciuda așteptărilor fiicei sale de a primi sprijin financiar, Ion crede că ea ar trebui să fie independentă. Această decizie duce la provocări neașteptate și la o relație tensionată cu familia.
De cinci ani, sunt principalul susținător financiar în căsnicia mea. Soțul meu, care este mai în vârstă și are un copil dintr-o relație anterioară, contribuie puțin la cheltuielile noastre casnice. În ciuda speranțelor mele de schimbare, mă aflu la un punct de cotitură.
Căutând îndrumare pentru a gestiona o situație financiară delicată care a cauzat tensiuni și neînțelegeri între mine și partenerul meu.
Încă de mică, fiica mea a fost hotărâtă să se căsătorească cu un bărbat care să-i ofere o viață de lux. Nu a luat niciodată în considerare ce fel de persoană ar fi el, ci doar că i-ar putea oferi siguranță financiară. Această mentalitate a fost parțial influențată de tatăl ei, care ne-a lăsat adesea să ne descurcăm cu greu. Acum, pe măsură ce se gândește la divorț, mă tem că nu realizează stabilitatea și confortul pe care le-ar putea pierde.
Totul părea perfect până când am decis să facem o faptă bună. Prevăzător, s-a terminat prost atât pentru mine, cât și pentru soțul meu. Soțul meu a avut o ceartă cu fratele și părinții săi, iar soacra mea mă vede acum ca pe cea mai mercantilă persoană. Nu voi mai face niciodată afaceri cu familia! Eu și soțul meu deținem două case—una este
Mi-am crescut singur copiii, un fiu și o fiică, muncind neobosit pentru a face față cheltuielilor. Deși am primit pensie alimentară de la fostul meu soț, un om decent, au fost momente când doar acea pensie ne-a ținut pe linia de plutire. Viața este imprevizibilă și uneori trebuie să luăm decizii dificile.
„Pentru că apoi va trebui să economisești bani pentru a achita ipoteca! Și ești încă atât de tânăr! Trăiește și bucură-te de viață!” ne tot spunea mama mea.
Înțeleg că au interese diferite și au fost crescuți diferit. Desigur, vremurile se schimbă, la fel și atitudinile și valorile. Și asta este normal. Dar
Locuiesc singură, iar el locuiește cu părinții săi. Ne gândim să ne mutăm împreună și chiar ne-am prezentat familiile unul altuia. După întâlnirile noastre la film sau la cafea, unde împărțim nota de plată, ne întoarcem la mine acasă. Eu pregătesc cina și micul dejun, dar am început să cheltuiesc mai mult pentru că el mănâncă mult. Am cerut sfatul prietenilor mei: ar fi nepoliticos să-i cer să contribuie la cumpărături? Una dintre ele a spus
