Crescând, am crezut mereu că dragostea este piatra de temelie a oricărei relații, cu tot restul fiind secundar. M-am căsătorit tânără, încă fiind la facultate. Soțul meu, Andrei, era coleg de facultate. Nu provenea dintr-o familie bogată, dar eu aveam propriul meu apartament, un cadou de la bunica mea decedată. Îl iubeam pe Andrei profund și nimic altceva nu părea să conteze.
De când îmi amintesc, mama mea, Ioana, a fost întotdeauna o figură autoritară. Nu față de toată lumea, nu. Doar față de proprii ei copii. Tatăl nostru, Victor, a avut cândva un loc de muncă prestigios, ceea ce părea să-i amplifice doar natura controlatoare. Acum, ca adult, mă confrunt cu o dilemă care pune presiune nu doar pe relația mea cu mama, dar și pe cea cu soțul meu, Andrei.
După cincizeci de ani de căsătorie, am luat un moment să mă uit cu adevărat la soția mea și am spus: „Acum cincizeci de ani, aveam un apartament micuț, o mașină veche și uzată, dormeam pe un futon și ne uitam la un televizor micuț, dar în fiecare noapte… Continuați să citiți „După Cincizeci de Ani Împreună, Un Moment de Reflecție”
În weekendul următor, Cornelia l-a luat pe George într-o adevărată nebunie a cumpărăturilor. I-a cumpărat o garderobă complet nouă, de la blugi de designer până la cămăși la comandă, insistând că așa ar trebui să se îmbrace „un bărbat decent”. George, sfâșiat între așteptările mamei și propriul confort, a încercat să protesteze, dar a fost rapid redus la tăcere de insistențele Corneliei.
