Când copiii noștri au crescut, eu și soțul meu am crezut că viața va deveni mai ușoară. Aveam doi copii de întreținut și a fost greu. Amândoi lucram ore lungi la locuri de muncă prost plătite, așa că trebuia să economisim la tot. Eram mândră că copiii noștri au mers la școli bune, la fel ca și copiii părinților bogați. Am sacrificat totul pentru ca ei să aibă ce le trebuie, dar acum ne tratează cu lipsă de respect.
Mama mea aduce acum cadouri și dulciuri doar pentru fiica mea dintr-o relație anterioară, încurajând-o să nu împartă cu sora ei vitregă mai mică. Acest favoritism provoacă certuri constante între fete.
Se bazează mereu pe ajutorul nostru, dar noi nu am cerut niciodată nepoți. Trebuie să le dăm bani, să facem babysitting sau să le cumpărăm o casă? Nu! Inițial, soțul meu și cu mine am decis împotrivă.
Nu s-a întâmplat peste noapte; s-a acumulat în timp. Ai putea spune că copiii noștri au aceeași vârstă—Emma are nouă ani—dar nu suport gândul ca ei să petreacă timp împreună.
Viața mea de familie nu a fost cea mai lină; relația mea cu soțul este complicată. Singura mea bucurie este fiica noastră. Nu locuim cu părinții noștri. Ne înțelegem bine cu toată lumea, dar relația mea cu soacra este tensionată. Ea se preface că este săracă, dar în realitate este destul de bogată. Mama soțului meu nu îi oferă nimic nepoatei sale. Poate
Când Andrei avea doar 5 ani, tatăl lui ne-a părăsit. L-am crescut singură și nu a fost ușor. A trebuit să lucrez două joburi pentru a-i oferi tot ce avea nevoie. Am vrut să mă asigur că nu se va simți niciodată lipsit de ceva. Mi-am luat timp liber de la muncă pentru a petrece cu el, sacrificându-mi viața personală. Dar acum, pe măsură ce se pregătește pentru nuntă, mi-a spus că nu sunt invitată.
A devenit dificil să comunic cu fiul meu. În copilărie, totul era bine. Dar, ca adolescent, Andrei a început să se învârtească într-un anturaj nepotrivit. A încetat să mai aibă încredere în mine și în tatăl său. Am reușit să-l scoatem din acel mediu, dar s-a schimbat complet. Nu a mai vrut să studieze sau să meargă la facultate. În general, lucrurile s-au înrăutățit.
Creșterea lui Andrei și a Anei de una singură a fost o provocare, chiar și cu pensia alimentară de la fostul meu soț. Este un om decent, dar uneori pensia alimentară era singurul lucru care ne ținea pe linia de plutire. Viața este imprevizibilă.
Îmi iubesc jobul, așa că atunci când am intrat în concediu de maternitate, număram zilele până când mă voi putea întoarce la muncă, deși nu aveam nicio idee cum și cu cine vom lăsa micuța noastră bucurie, Ana. Voiam să o înscriem la grădiniță puțin mai târziu, la vârsta de trei ani și jumătate, iar soțul meu și cu mine am decis să discutăm despre angajarea unei bone. Nu este ieftin
Părinții lui Andrei sunt înstăriți, în timp ce eu provin dintr-un mediu modest. Când ne-am întâlnit și am decis să ne căsătorim, acest lucru nu conta. Plănuiam să ne bazăm doar pe propriile noastre eforturi. Cu toate acestea, nu am fi refuzat ajutorul din partea membrilor apropiați ai familiei. De mult timp, Andrei și cu mine visam să avem propria noastră casă. Eram sătui să ne mutăm constant dintr-o chirie în alta.
„Soțul meu și cu mine am făcut tot posibilul pentru ca singura noastră fiică, Ana, să nu ducă lipsă de nimic. Viața a avut suișuri și coborâșuri, dar mereu am încercat să facem tot ce e mai bun pentru ea. Acum este adultă și nici măcar nu vrea să vorbească cu noi,” spune Maria. „Când era la școală, o duceam la…”
Am fost extrem de fericiți când fiul nostru, Andrei, s-a născut sănătos și puternic. Adaptarea la viața cu un nou-născut nu a fost ușoară, dar eu și soțul meu, Mihai, ne descurcam bine până când soacra mea, Elena, a decis să se mute cu noi.
