Articolul „Nu vreau să am grijă de nepoții mei în weekend” a stârnit multe discuții, cu oameni care își împărtășesc opiniile diverse. Se pare că nu toată lumea dorește ajutor în weekend și nu toată lumea vrea să aibă grijă de nepoți. Ajutorul poate veni în multe forme. Următoarea poveste este scrisă la persoana întâi, dar nu este experiența mea proprie. „Copilul nostru are un…”
– A spus că i-am cumpărat o mașină fratelui său și am înregistrat-o oficial pe numele lui, dar nu am făcut același lucru pentru el. Este o situație complicată, – spune prietena ei.
Când mi-am exprimat îngrijorările, am devenit instantaneu personajul negativ. Chiar și fiul meu refuză să înțeleagă că nu este corect. Copiii mai mari au propriile lor responsabilități.
Abia recent am realizat cât de leneșă devenise soția mea. Ea se bucura de concediul de maternitate în timp ce eu eram epuizat de la gestionarea tuturor lucrurilor de unul singur, așa că am decis să o trimit înapoi la muncă.
Mama lui Radu nu era foarte implicată în viața fetelor, iar mama lui Naomi locuia departe, așa că se vedeau rar. Acest lucru o lăsa pe Isabella copleșită și frustrată.
Pentru jumătate din viața mea am lucrat în străinătate, pentru a le oferi copiilor mei tot ce au nevoie, dar se pare că dorințele lor sunt infinite. M-am căsătorit tânără și am crescut doi copii, plecând departe din România, sperând să le asigur o viitor din care să fie mândri. Cu toate acestea, în ciuda sacrificiilor mele, satisfacția lor rămâne inaccesibilă.
Procesul a fost emoțional epuizant, dar perseverența lor a dat roade când Amelia a rămas însărcinată. Bucuria pe care au simțit-o a fost indescriptibilă. Nouă luni mai târziu, s-a născut Hubert, un băiat frumos și sănătos, care a devenit centrul universului lor.
