Îmi amintesc ziua în care ușa s-a trântit și fiul meu a plecat, lăsând în urma lui un gol pe care îl port în piept de ani de zile. M-am luptat cu vinovăția, cu amintiri și cu neputința de a-l recupera, iar fiecare încercare de a-i vorbi s-a încheiat cu tăceri apăsătoare. Îmi deschid sufletul, sperând că poate cineva a fost sau este în locul meu şi mă poate ajuta – voi putea oare vreodată să-mi regăsesc copilul, să-i recâștig încrederea și vorbele?