Mi-a fost întotdeauna greu să mă înțeleg cu Elena, mama primului meu soț, Andrei. Aversiunea mea față de ea era inexplicabilă, chiar și pentru mine. Abia acum realizez că s-ar putea să fi fost nedreaptă cu ea. Elena era, în realitate, o femeie grijulie și iubitoare. Reflectând asupra relațiilor și interacțiunilor mele trecute, am început să înțeleg complexitățile conexiunilor umane și regretele care vin odată cu ele.
Soțul meu, Ion, nu a fost un simplu muncitor, așa că am trăit confortabil. Ne-am permis multe luxuri. Din acest motiv, le-am oferit copiilor noștri tot ce le-a fost necesar, cumpărându-le tot ce și-au dorit.
Într-o vizită obișnuită la magazinul alimentar pentru niște lapte, Emilia trăiește un moment care îi lasă o amprentă indelebilă în memorie. Ea își împărtășește povestea pe rețelele sociale, detaliind un eveniment extraordinar la casa de marcat care a adus pe toată lumea la un punct mort. Aceasta este povestea unei zile obișnuite devenite de neuitat, dar nu din motivele pe care cineva le-ar putea spera.
Într-un moment de reflecție, am decis să scriu o scrisoare către viitorul meu eu. Nu pentru că cred că pot să înving Alzheimerul sau să evit bolile cronice, dar pentru că sper să ofer un memento delicat despre ce să evit pe măsură ce anii se adună. Iată povestea mea, un avertisment pentru viitor.
