Când Bogdan și Zoe au cumpărat o fermă spațioasă într-o zonă rurală din România, ambele lor mame, recent văduve, au decis să se mute cu ei. Căldura și suportul inițial au dat rapid loc tensiunilor și haosului, ducând cuplul la o decizie drastică.
Ori de câte ori ne întâlneam, ea sublinia diferențele dintre noi, ca și cum ar fi vrut să sugereze că nu sunt demnă de fiul ei. Își exprima aceasta prin remarci subtile și comentarii despre originea și stilul meu de viață.
Până la 18 ani, am trăit într-un orășel pitoresc cu o populație de doar 15.000 de locuitori, unde viața era previzibilă și reconfortantă. Cunoșteam fiecare drum secundar, fiecare magazin local și numele aproape fiecărei persoane pe care o întâlneam pe stradă. Orașul nostru avea doar trei rute de autobuz, iar eu puteam recita orarele lor pe de rost. Cea mai înaltă clădire pe care o aveam era un vechi mor, acum muzeu, cu patru etaje. Dar când m-am mutat într-o metropolă aglomerată pentru facultate, m-am simțit pierdut în mai multe feluri, confruntându-mă cu provocări la care nu mă așteptam și auzind fraza, „Nu ești de pe aici,” de mai multe ori decât aș fi putut număra.
