Singur pe malul Mării Negre: Prețul unei decizii de tată

Bătea vântul ca de furtună în noaptea aceea, iar eu stăteam pe veranda cabanei de la Costinești, cu o bere caldă în mână și gândurile zvâcnind nebune printre valuri. Sunetul mării era aspru, chinuitor, ca un avertisment. „Ești sigur că asta vrei?” mi-am șoptit singur, privindu-mi telefonul de parcă mă ardea. Pe ecran strălucea fotografia Cameliei, chipul ei obosit lângă Ilinca și Darius. Am apăsat butonul de blocare, fugind — dar de cine fugeam, de fapt?