Pierderea acasă: povestea Anei

― Ana, unde ai pus farfuriile alea mari? vocea mamei răsună răstit prin ușa întredeschisă a bucătăriei. Era abia ora șase și jumătate dimineața, iar eu, cu capul pe jumătate ascuns sub pernă, simțeam deja povara unei zile ce părea ruptă dintr-un film fără repetiție. Înainte să apuc să răspund, am auzit deja pașii grei ai lui unchiul Petru bătând în podeaua din lemn lăcrimată de ani, încercând să deschidă frigiderul și bombănind că s-au terminat ouăle. Vărul meu, Dănuț, țipa la televizor din camera de zi, iar soțul meu, Victor, scotea pe sub mustață „Asta trebuia să fie casa noastră!”.

Au trecut opt săptămâni de când părinții rămași fără acoperiș în urma unei inundații ne-au rugat să îi primim.