Soacra mea m-a scos pe ușă, iar soțul mi-a spus să plec. Când a aflat unde erau banii „furați”, pentru mine era deja prea târziu
— Lasă cheia pe pantofar. Și desfă sacoșa, să vedem ce mai iei din casa mea.
Soacra mea ținea ușa deschisă, deși pe scară era frig. Radu stătea lângă frigider, cu brațele încrucișate. M-am uitat la el, nu la ea.
— Tu chiar mă lași să plec așa?
— Ioana, dacă n-ai luat banii, de ce faci atâta scandal?
În sacoșă aveam două pulovere, lenjerie și papucii de serviciu. Am răsturnat totul pe gresie. Un papuc a alunecat până lângă piciorul lui. Nu s-a aplecat să-l ridice.
Aveam treizeci și doi de ani și eram căsătoriți de patru. Ne mutaserăm la mama lui ca să strângem avans pentru un apartament. „Un an, cel mult doi”, îmi spusese Radu.
Din salariul meu de casieră plăteam cumpărăturile și întreținerea. El achita rata la mașină și punea deoparte ce rămânea. Numai că mereu apărea ceva: reparația centralei, niște analize, anvelopele. Avansul rămânea o sumă într-un carnețel.
La început, doamna Elena îmi încălzea ciorba când veneam din schimbul doi. Apoi a început să numere ouăle din frigider și minutele petrecute la duș.
— La mă-ta tot așa lași lumina aprinsă?
Radu îmi făcea semn să tac.
— E bătrână. Nu le mai pune pe toate la suflet.
Avea șaizeci și trei de ani. Mergea singură la piață, ținea minte fiecare leu împrumutat, dar când mă durea pe mine ceva, devenea brusc prea bătrână ca să răspundă pentru vorbele ei.
Cu o lună înainte să plec, îi spusesem lui Radu că vreau să căutăm o garsonieră.
— Ne descurcăm mai greu, dar măcar închidem ușa și suntem noi doi.
I-a spus mamei lui chiar în seara aceea. A doua zi, ea nu mi-a mai răspuns la bună dimineața.
Apoi au dispărut două mii cinci sute de lei dintr-un plic.
— Numai tu ai fost acasă ieri, a zis ea.
Fusesem liberă. Spălasem perdelele, făcusem mâncare și îi ridicasem rețeta de la farmacie. Radu nici nu m-a întrebat cum fusese ziua mea.
— Dă-i înapoi și terminăm discuția.
Atât. Patru ani de căsnicie și acela era tot creditul meu în fața lui.
În seara când m-au dat afară, aveam șase sute optzeci de lei pe card. Am dormit trei nopți la colega mea, Anca, pe o canapea îngustă, lângă uscătorul ei de rufe. Dimineața îmi îndreptam bluza cu palma înainte să plec la magazin.
Mama plângea la telefon și îmi spunea să vin acasă. Dar acasă însemna să renunț la serviciu și s-o iau de la capăt într-un sat unde autobuzul trecea de trei ori pe zi.
Am cerut un avans din salariu. Anca mi-a împrumutat restul pentru garanție. Am găsit o garsonieră la parter, cu igrasie după dulap și un aragaz la care trebuia să ții apăsat butonul.
În prima seară am mâncat pâine cu brânză direct din ambalaj. Am plâns, da. Dar când am auzit cheia vecinei pe palier, nu m-am speriat că intră cineva să mă certe.
Radu m-a sunat după aproape trei săptămâni.
— Am găsit banii.
Erau în buzunarul unei haine de iarnă. Sora lui, Mihaela, o căutase ca s-o ducă la curățătorie. Când îi arătase plicul, mama lor spusese că îl pusese acolo înainte să izbucnească cearta.
— Și atunci de ce a zis că i-am luat eu?
El a tăcut.
— Radu?
— A zis că voia să-mi arate cu cine m-am însurat. Că tu urmăreai să mă îndepărtezi de ea.
A venit duminică, cu un plic și o pungă de portocale. A rămas în mijlocul garsonierei, uitându-se la patul meu nefăcut.
— Căutăm chirie împreună. Nu ne mai întoarcem la ea. Am greșit, Ioana.
Mi se făcuse dor de el. Asta m-a durut cel mai tare. Îmi venea să-l îmbrățișez și să-l întreb dacă mâncase.
— Când mi-am răsturnat hainele pe jos, tu ce ai văzut?
Și-a frecat palmele.
— Nu știu ce să-ți spun.
— Eu te-am văzut pe tine. Așteptam să mă aperi.
N-am luat plicul. Am depus cererea de divorț în luna următoare.
Încă plătesc datoria către Anca. Încă număr banii înainte de salariu. Dar cheia de pe masa mea nu mi-o poate cere nimeni înapoi.
Uneori mă întreb dacă trebuia să-i mai dau o șansă. Apoi îmi amintesc cât am așteptat în prag să spună: „Vin cu tine.”