De mică, am învățat să citesc limbajul tăcerii dintre mama și bunica, am simțit că fiecare dimineață era o nouă luptă pentru supraviețuire și am crescut cu dorul de răspunsuri despre tata, care nu a venit niciodată. Am trăit între granițele sărăciei și ale speranței, sărbătorind fiecare gest de iubire ca pe o victorie împotriva greutăților. Povestea mea este și a multora — a celor care au crescut cu prea multe întrebări nespuse și cu curajul de a visa într-un colț de apartament uitat de lume.