Până la 18 ani, am trăit într-un orășel pitoresc cu o populație de doar 15.000 de locuitori, unde viața era previzibilă și reconfortantă. Cunoșteam fiecare drum secundar, fiecare magazin local și numele aproape fiecărei persoane pe care o întâlneam pe stradă. Orașul nostru avea doar trei rute de autobuz, iar eu puteam recita orarele lor pe de rost. Cea mai înaltă clădire pe care o aveam era un vechi mor, acum muzeu, cu patru etaje. Dar când m-am mutat într-o metropolă aglomerată pentru facultate, m-am simțit pierdut în mai multe feluri, confruntându-mă cu provocări la care nu mă așteptam și auzind fraza, „Nu ești de pe aici,” de mai multe ori decât aș fi putut număra.