Mă numesc Irina și încă îmi amintesc clar vocea soacrei mele, răsunând rece: „Nu vă așteptați la nimic de la noi!” Am pornit de la zero cu soțul meu, fără sprijin, dar când socrul a plecat cu altă femeie, totul s-a răsturnat – iar soacra a venit să ne ceară ajutor. Povestea noastră e despre mândrie, familie și alegerile care ne definesc.
M-am trezit într-o dimineață de iarnă, cu ochii umflați de nesomn și cu inima strânsă, între plânsetul fetiței mele și vocea mamei care bătea la ușă. Povestea mea este despre cum am ajuns să locuiesc cu părinții mei după ce m-am mutat într-un oraș nou, proaspăt căsătorită, și despre cum prezența lor, deși salvatoare uneori, a adus la suprafață conflicte vechi, temeri și revelații neașteptate. Între certuri, îmbrățișări și nopți nedormite, am învățat că familia poate fi atât refugiu, cât și furtună.
Am intrat în familia lui Radu cu inima deschisă, dar am simțit mereu că nu sunt de-a lor. Deși am fost mereu acolo pentru ei, când am trecut prin cele mai grele momente, m-au lăsat singură. Povestea mea este despre dezamăgire, curaj și decizia de a nu mai lăsa pe nimeni să profite de bunătatea mea.
Am avut prea multe cumpărături pentru a le căra singură. Fiica mea știa de atitudinea soțului ei și nu a vrut să-i ceară ajutorul, așa că a trebuit să-mi înghit mândria și să-l rog eu însămi.
