La 72 de ani, Penelope a început să se gândească la bătrânețe și a decis să caute un azil de bătrâni. „Am văzut cât de minunate pot fi aceste locuri la televizor,” le spune prietenelor ei. „Oferă mâncare bună, îngrijire 24/7, te duc la plimbări și condițiile sunt pur și simplu minunate. Voi încerca să aranjez pentru mine…”
Sunt sfâșiată. Ca mamă singură care își crește fiica, trebuie să-i acord multă atenție și să mă asigur că are o copilărie fericită. În plus, am un tată vitreg în vârstă, Nathan, care are 84 de ani și locuiește într-o casă dărăpănată într-o zonă rurală. Vârsta medie a locuitorilor din acest sat este de aproximativ 70 de ani. Nu-mi amintesc de tatăl meu biologic. Uneori îmi amintesc
Stând pe veranda casei pe care o numise acasă timp de decenii, Ion simțea un tremur în mâini pe care nu-l putea calma. Tocmai avusese o conversație tulburătoare cu fiica sa, Elena, care insista că era timpul să se mute într-un azil de bătrâni din cauza lipsei evidente de spațiu în mica lor casă. Casa avea doar două dormitoare modeste—unul pentru Ion și altul pentru fiica sa și familia ei.
Livia era pe drum să-și ia nepoata, simțind o bucurie rară. Zâmbea continuu, tocurile ei făcând clic pe trotuar, amintindu-i de zilele tinereții. Motivul fericirii ei era că în sfârșit reușise să-și obțină propriul apartament. Noua locuință era într-o clădire modernă, spațioasă și luminoasă, chiar dacă era doar un apartament cu o cameră. A trebuit să economisească cu sârguință aproape doi ani, deoarece banii din vânzarea casei rurale au fost suficienți doar pentru avans.
Pot să-mi gestionez cheltuielile de trai dacă trăiesc economicos. Dacă se întâmplă ceva, pot să-i cer ajutor fiului meu. Are 37 de ani și câștigă bine. Dar acum, lucrurile s-au schimbat.
