Sunt Ioana, fiica unei femei de serviciu dintr-un liceu de cartier din București. Toată adolescența am simțit pe pielea mea disprețul și prejudecățile colegilor, dar o seară la balul de absolvire mi-a arătat că adevărata valoare nu stă în bani sau statut social. Povestea mea e despre curaj, rușine, revoltă și despre cum am învățat să mă privesc cu alți ochi.
Totul a început cu o promisiune făcută bunicii mele, Ileana, care nu a avut niciodată șansa să meargă la balul de absolvire. Am vrut să-i ofer această bucurie, dar școala mi-a interzis să o invit, iar asta a declanșat un conflict care mi-a schimbat relația cu familia și modul în care văd lumea. Povestea mea este despre curaj, prejudecăți și legăturile care ne definesc.
Într-o seară de mai, am decis să-mi invit străbunica, pe tanti Ileana, la balul de absolvire, pentru că știam că nu avusese niciodată șansa să trăiască o astfel de noapte. Povestea noastră a stârnit reacții neașteptate în familie și în liceu, dar am simțit că îi ofer ceva ce viața îi refuzase cu decenii în urmă. Între emoții, prejudecăți și amintiri dureroase, am descoperit cât de mult contează să asculți poveștile celor bătrâni și să le oferi o clipă de vis.
