Am fost mereu băiatul ciudat, crescut la marginea pădurii, departe de sat și de ceilalți copii. Povestea mea e despre cum am învățat să mă accept și să-i fac și pe ceilalți să mă vadă altfel, chiar dacă la început am fost ținta râsetelor și a răutăților. Acum, privind înapoi, mă întreb dacă prejudecățile pot fi cu adevărat învinse sau doar ascunse sub masca toleranței.
Sunt Irina, o mamă singură dintr-un cartier modest din Ploiești, care a încercat să-i ofere fiului meu, Vlad, tot ce a putut, deși viața nu ne-a lăsat prea multe opțiuni. Povestea noastră a luat o întorsătură neașteptată când Vlad, la început de liceu, a devenit ținta glumelor colegilor din cauza hainelor sale modeste, iar într-o zi, doi dintre cei mai răi băieți i-au întins o cutie misterioasă. Ce a urmat ne-a schimbat pe amândoi pentru totdeauna și m-a făcut să mă întreb cât de mult contează, de fapt, bunătatea și solidaritatea într-o lume care pare să uite de ele.
Am pierdut jurnalul în care îmi scriam cele mai adânci secrete, iar cineva a început să le publice anonim. Viața mea s-a transformat într-un coșmar, iar relațiile cu familia și prietenii s-au destrămat sub greutatea adevărurilor dezvăluite. Povestea mea este despre trădare, rușine și lupta de a-mi regăsi demnitatea într-o lume care nu iartă.
Mă numesc Matei și povestesc cum umilința publică a fiului meu, Vlad, a declanșat o luptă dureroasă cu sistemul educațional și prejudecățile comunității noastre. Am trecut prin furie, neputință și disperare, dar am găsit puterea să mă ridic împotriva nedreptății. Aceasta este mărturia mea despre curaj, rușine și speranță.
Am mers prin curtea din spate și l-am găsit lângă gard, în spatele gardului viu. Fiul meu, Andrei, plângea și își ascundea ochii de mine. Când m-a văzut, a început să plângă și mai tare. M-am așezat lângă el.
