Am revenit acasă cu fetița mea nou-născută, Zori, visând la o primire caldă și la sprijinul familiei. În schimb, am găsit doar liniște apăsătoare, un soț absent și o casă nepregătită pentru începutul nostru. Povestea mea este despre durerea singurătății materne și despre întrebarea care mă macină: de ce trebuie să ducem totul singure?
Sunt Magda din Brașov și vreau să vă spun cum, după nașterea fiului meu, am rămas singură în fața unei realități copleșitoare. Soțul meu, Radu, a refuzat să mă ajute, iar eu am ajuns să cedez fizic și emoțional chiar în mijlocul familiei mele. Povestea mea e despre epuizare, dezamăgire, dar și despre forța pe care o găsești când nu mai ai nimic de pierdut.
Sunt Ana și, după nașterea fiicei mele, Zina, soțul meu, Radu, m-a trimis la părinți sub pretextul că are nevoie de o pauză. Am rămas singură, cu un bebeluș care plângea neîncetat și cu sufletul sfâșiat de întrebări. Povestea mea e despre singurătatea care poate apărea chiar și atunci când crezi că ai o familie.
Am revenit acasă din maternitate cu speranța unei noi vieți, dar am găsit doar dezordine și indiferență. Soțul meu, Rareș, era absorbit de muncă, iar eu, proaspătă mamă, m-am simțit abandonată și copleșită de responsabilități. Povestea mea este despre lupta pentru sprijin, despre așteptări nerostite și despre cum am încercat să reconstruiesc încrederea când totul părea pierdut.
M-am întors din maternitate cu fetița noastră, dar în loc de liniște și sprijin, am găsit acasă doar ceartă și indiferență. Soțul meu, Radu, pare că fuge de orice responsabilitate, iar eu mă simt prinsă între dragostea pentru copil și disperarea de a nu avea un partener adevărat. Povestea mea e despre lupta de a ține familia unită când totul pare să se destrame.
Sunt Ioana și, de când am născut-o pe Maria, viața mea s-a schimbat radical. În timp ce încerc să mă adaptez rolului de mamă, soțul meu, Radu, nu înțelege epuizarea și singurătatea pe care le simt. Povestea mea este despre lupta dintre așteptările celorlalți și realitatea maternă, despre dragoste, neputință și dorința de a fi văzută cu adevărat.
Am născut primul meu copil într-o zi ploioasă de aprilie, iar când am ajuns acasă, am descoperit că nu aveam nimic pregătit pentru bebeluș. Soțul meu, Mihai, prins între serviciu și promisiuni goale, nu a reușit să organizeze nimic, iar eu am fost nevoită să mă descurc singură, copleșită de frică și furie. Povestea mea este despre dezamăgire, singurătate și curajul de a cere ajutor când totul pare pierdut.
Am venit acasă de la maternitate cu inima plină de speranță, dar am găsit doar dezordine și nepăsare. Soțul meu, Mihai, prins între serviciu și promisiuni nerespectate, m-a lăsat să mă lupt singură cu primele zile de mamă. Povestea mea este despre dezamăgire, neputință și curajul de a cere ajutor când totul pare pierdut.
Într-o noapte de iarnă, în maternitatea din Iași, am auzit cuvinte care mi-au sfâșiat sufletul: „Nu ești în stare să crești un copil, dă-l spre adopție!” Povestea mea e despre lupta cu prejudecățile, cu familia care nu mă credea capabilă și cu propria mea teamă că nu voi fi o mamă suficient de bună. Între suferință, speranță și dragoste, am învățat ce înseamnă să-ți aperi dreptul de a fi mamă.
Sunt Irina, am 29 de ani și am devenit mamă anul trecut. Povestea mea este despre cum am încercat să fiu totul pentru toți, dar am ajuns să mă pierd pe mine însămi, în timp ce soțul meu, Vlad, a preferat să fugă de responsabilitate și să lase totul pe umerii mamei lui. Am învățat, cu durere, că uneori sacrificiul nu e apreciat și că trebuie să-mi găsesc propria voce.
Sunt Vlad, iar povestea mea începe într-o dimineață rece de ianuarie, când soția mea, Irina, a izbucnit în lacrimi la bucătărie, spunându-mi că nu mai poate. Am crezut că pot salva situația propunând un schimb de roluri, dar nu am anticipat cât de mult ne va afecta această decizie. Acum, la șase luni după nașterea fiului nostru, familia noastră stă pe marginea prăpastiei, iar eu mă întreb dacă mai există cale de întoarcere.
