După treisprezece ani de muncă în Italia, m-am întors acasă, la Pitești, cu speranța că sacrificiul meu va aduce liniște și bucurie familiei. În loc de recunoștință, am găsit o casă plină de reproșuri, certuri și o luptă amară pentru moștenire între copiii mei. Povestea mea este despre sacrificiu, dezrădăcinare și întrebarea dureroasă: oare am pierdut totul încercând să le ofer totul?
După ani de muncă în Germania, m-am întors în satul natal cu speranța de a-mi reuni familia sub același acoperiș. Dar visul meu s-a destrămat când fiul și nora mea au refuzat să se mute la țară, lăsându-mă singur într-o casă prea mare și prea goală. Povestea mea este despre sacrificiu, dezrădăcinare și întrebarea dureroasă: ce înseamnă, de fapt, acasă?
Ani de zile am muncit în Italia, visând la o casă mare pe dealul copilăriei mele, unde să-mi adun familia. Când, în sfârșit, am ridicat casa și mi-am chemat fiul și nora să locuiască împreună cu mine, am descoperit că visul meu nu era și al lor. Povestea mea e despre sacrificiu, dezrădăcinare și întrebarea dureroasă: pentru cine ne trăim, de fapt, viața?
Am muncit peste 13 ani în Italia, visând la ziua când mă voi întoarce acasă și voi locui în casa pe care am construit-o cu propriile mâini, împreună cu fiul meu și nora mea. Însă, odată ajunsă acasă, am descoperit că familia nu înseamnă doar ziduri și acoperiș, ci suflete care pot fi departe chiar și atunci când sunt aproape. Povestea mea este despre sacrificiu, așteptări spulberate și întrebarea dacă dragostea de mamă poate supraviețui trădării și singurătății.
Am muncit zeci de ani în Italia, visând la ziua când mă voi întoarce acasă, la fetele mele. Le-am cumpărat fiecăreia o casă, sperând că sacrificiul meu va fi răsplătit cu dragoste și recunoștință. Dar când am revenit, am descoperit că distanța nu se măsoară doar în kilometri, ci și în suflete.
