Mă numesc Petra și trăiesc de ani buni cu sentimentul că nu sunt niciodată suficientă pentru soacra mea. În timp ce cumnata mea primește tot sprijinul și atenția, eu și soțul meu suntem tratați ca niște străini în propria familie. Povestea mea de azi e despre ziua în care am decis să nu mai tac și să-mi apăr demnitatea.
Într-o seară aparent banală, am simțit pe pielea mea cum e să fii invizibilă, chiar și atunci când ești prezentă. Am ales să răspund cu bunătate, dar gestul meu a fost ignorat, iar recunoștința s-a îndreptat spre altcineva. Povestea mea vorbește despre demnitate, nevoia de a fi văzut și despre cum reacționăm când lumea pare să ne treacă cu vederea.
M-am născut într-o familie mixtă din București, iar copilăria mea a fost marcată de diferențe și prejudecăți. Povestea mea începe într-o zi în care fiul meu, Vlad, s-a întors acasă cu părul tăiat de colegi și profesori, fără acordul meu. Această experiență a scos la iveală răni vechi și m-a forțat să mă confrunt cu realitatea intoleranței din jurul nostru.
