Începutul serii mă găsește cu lacrimile curgând pe obraz, ascunsă în balconul mic al apartamentului vechi, încercând să-mi ascund suferința de ochii mamei și ai vecinilor. Mi-era frică să-i spun soțului meu, Doru, cât de mult mă doare fiecare cuvânt ascuțit care îmi rănește stima de sine, mi-era frică să nu fiu izolată sau judecată de ceilalți. În suflet duceam un război pe care nu-l vedea nimeni – între dorința de a păstra aparențele de dragul stabilității și nevoia disperată de demnitate și eliberare.