Mă numesc Irina și povestea mea începe într-o dimineață rece de noiembrie, când am auzit-o pe mama spunând că fiul meu, Vlad, nu e decât o povară. Am rămas fără serviciu după concediul de maternitate, iar grădinițele din București păreau de neatins. Între încercările disperate de a-mi găsi un loc de muncă și tensiunile din familie, am ajuns să mă întreb dacă nu cumva chiar am greșit aducând un copil pe lume.
Eu, Ion, un inginer pensionar, am prețuit întotdeauna familia mai presus de orice. Fiica mea, Ana, și soțul ei, Mihai, au o fetiță de 4 ani, pe nume Maria. Când Ana și-a reluat cariera, Maria a început să meargă la grădiniță. În ciuda eforturilor mele de a face parte din viața Mariei, o nouă provocare a creat o distanță emoțională între noi.
Am fost întotdeauna o persoană rezervată și pașnică, rar găsindu-mă în confruntări sau situații neplăcute la muncă. Cu toate acestea, viața mea personală a prezentat recent un scenariu provocator care a implicat bunăstarea familiei mele.
Am fost întotdeauna o persoană rezervată și pașnică, rar găsindu-mă în confruntări sau situații neplăcute la locul de muncă. Cu toate acestea, viața mea personală a prezentat recent un scenariu provocator care a implicat bunăstarea familiei mele.
