Într-o seară de iarnă, am ajuns să-i spun mamei, printre lacrimi, că nu mai pot trăi doar pentru a-i mulțumi pe ceilalți. Ceea ce a urmat a dezgolit rana veche a familiei noastre: sacrificiul nevăzut, eul rupt, frica de a fi lăsat singur pentru că am îndrăznit să-mi pun granițe. M-am simțit pentru prima oară cu adevărat pierdut, însă din acel moment am început să-mi regăsesc vocea.