Am lăsat-o pe sora mea, Halina, să locuiască temporar la mine după ce a trecut printr-un divorț dificil. Însă, cu fiecare zi, ea a început să se comporte ca și cum casa mea ar fi a ei, iar eu aș fi doar oaspete. Povestea mea este despre granițe, familie și curajul de a spune „ajunge” chiar și atunci când doare cel mai tare.
Am visat mereu la o casă a noastră, dar soțul meu a decis să cumpere două garsoniere, una pentru mama lui. M-am simțit trădată și exclusă din deciziile importante ale vieții noastre. Povestea mea este despre compromisuri, sacrificii și întrebarea dacă dragostea poate supraviețui când nu mai suntem pe primul loc unul pentru celălalt.
Sunt Maria, am 67 de ani și mă simt mai singură ca niciodată, după ce copiii mei mi-au spus că nu pot locui cu ei. Povestea mea e despre dorința de apartenență, despre frica de a fi o povară și despre cum e să-ți cauți locul când familia ta nu te mai vrea aproape. Întrebarea care mă macină: ce faci când casa ta nu mai e acolo unde sunt cei dragi?
