Într-o seară rece de noiembrie, fiul meu, Vlad, mi-a spus că nu mai are nevoie de mine în viața lui. Am rămas împietrită, incapabilă să reacționez, simțind cum întreaga mea lume se prăbușește. Povestea mea este despre distanțarea dintre părinți și copii, despre greșelile pe care le facem fără să știm și despre durerea de a descoperi că ai crescut un străin.
Sunt Mariana, am 62 de ani, și niciodată nu mi-am imaginat că băiatul meu, Vlad, se va îndepărta atât de mult de mine după ce s-a căsătorit cu Ana. Am încercat ani la rând să păstrez legătura cu familia lui, dar de fiecare dată mă simt tot mai străină. Acum mă întreb dacă dragostea de mamă mai poate vindeca ceea ce s-a rupt între noi.
Într-o seară obișnuită, un telefon neașteptat de la fosta parteneră a fiului meu mi-a dat lumea peste cap. Am fost pusă față în față cu adevăruri dureroase despre fiul meu, pe care nu le-aș fi bănuit niciodată. Povestea mea este despre lupta dintre instinctul de mamă, nevoia de adevăr și curajul de a privi în față ceea ce nu vrei să vezi.
Sunt Maria, o mamă care își privește fiul, Vlad, pierzându-se încet într-o căsnicie în care echilibrul pare să lipsească. Îl văd cum se stinge, împovărat de treburi casnice și de o soție, Irina, care pare să fi uitat ce înseamnă parteneriatul. Povestea mea e despre dragoste, sacrificiu și întrebarea dureroasă: când trebuie să intervin pentru binele copilului meu adult?
